Stiri

Intră în vigoare din 16 martie! AMENZI MAI MARI pentru șoferii care vor conduce în stare de ebrietate

Social 15.03.2017 20:30 Vizualizări1385
Intră în vigoare din 16 martie! AMENZI MAI MARI pentru șoferii care vor conduce în stare de ebrietate
Şoferii vor achita începând cu ziua de mâine amenzi mai mari pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate, potrivit unor modificări la Codul Contravenţional, publicate la 16 decembrie 2016 în Monitorul Oficial cu numărul 441-451, care mâine vor intra în vigoare, informează Moldpres.

Conform modificărilor, şoferii vor achita până la 25 000 lei pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate, comparativ cu 3 000 de lei achitate în prezent.

Totodată, pentru conducerea unui vehicul care nu a fost supus reviziei tehnice, şoferii vor trebui să achite pînă la 600 de lei, amendă echivalentă şi pentru conducerea fără centura de siguranţă.

La fel, pentru depăşirea vitezei, conducătorii auto vor fi nevoiţi să achite de la 300 până la 1 500 de lei, iar pentru oprirea, staţionarea sau parcarea în locuri interzise de la 150 la 300 de lei.

Tot începând de mâine, părinţii care vor permite copiilor, care nu au împlinit vârsta de 16 ani, să meargă în localurile de agrement fără însoţire după ora 22.00 vor fi amendaţi cu până la 4 500 de lei, iar persoanele juridice - cu până la 9 000 de lei. În acelaşi timp, consumul de băuturi alcoolice în locurile publice şi comercializarea de către minori a acestora va fi sancţionată cu o amendă de până la 3600 de lei pentru persoanele fizice şi până la 10 500 pentru persoanele juridice.

De asemenea, vor fi amendate persoanele care vor accepta sau vor oferi salariul în plic, precum şi angajatorii care vor refuza să încadreze în câmpul muncii persoanele cu dizabilităţi.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4614 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri