De ce Valentine’s Day e o pierdere tristă de timp și bani
20958
foto simbol Este acel moment din an când, de nicăieri, apar decorațiuni cu inimioare și Cupidoni grași, tot felul de oferte pentru cupluri și petreceri care au toate aceeași tematică.
Pentru mine, Valentine’s Day este apogeul culturii noastre consumeriste.
Originile sărbătorii au fost ceva mai pure, dar nu despre asta vorbim acum. Cumva, iubirea a ajuns să fie luată de pe piedestalul pe care se afla – acela al purității și a ceea ce este mai bun în oameni, a fost trântită în mașina consumerismului și tocată bine-bine, până au rămas doar inimioarele pe care le vedem anual în magazine.
Îmi amintesc cât de inutil mi s-a părut când, la un moment dat în liceu, s-a creat un panou cu bilețele de dragoste de Valentine’s Day. Majoritatea erau puse acolo de iubiții fetelor, care la rândul lor se lăudau prietenelor cu cât de romantic este iubitul lor că le-a scris un bilețel pe panou, să vadă toată lumea.
Legenda spune că fetele singure din acea vreme încă suspină că nu au găsit niciun bilețel.
Ideea de a sărbători dragostea este, în principiu, una frumoasă, dar pusă în practică se transformă într-un mănunchi de clișee răsuflate. Sunt multe motive pentru care nu sărbătoresc Valentine’s Day, dar am ales să vorbesc despre cele mai importante.
Valentine’s Day pune presiune pe relații
Sărbătoarea aceasta aduce, o dată pe an, o presiune imensă pentru cupluri. Totul trebuie să meargă bine în acea zi – activitățile trebuie să fie plănuite dinainte, ambele persoane trebuie să se simtă energice și să arate mai dichisit ca oricând, cadourile trebuie să fie atent plănuite – să nu fie nici prea generice, dar nici să nu o dai în bară, vremea trebuie să fie excelentă pentru februarie, Mercur trebuie să nu fie „retrograd”, iar la finalul zilei sexul trebuie să fie mai exploziv ca oricând.
Brusc, Valentine’s Day devine mai mult o corvoadă și un factor care va declanșa anxietatea și în cele mai stabile persoane. Ceea ce putea fi o zi minunat de normală cu persoana iubită, fără romantisme forțate pentru că așa face toată lumea, devine ceva copleșitor de stresant. Iar cei care sunt de puțin timp împreună și urmează să sărbătorească de 14 februarie? Au tras lozul ghinionist.
De Valentine’s Day, cei singuri sunt puși în colțul rușinii
Cum rămâne cu persoanele care nu sunt într-o relație de Valentine’s Day? Realitatea a ajuns să imite filmele proaste de la Hollywood, în care acele persoane ajung fie să se închidă în casă și să își plângă de milă, sau să iasă cu alți prieteni singuri și să se îmbete, într-un semn de protest față de așa-zisă sărbătoare a iubirii.
Oricum ar fi, cei care rămân singuri de Valentine’s Day sunt arătați, cel puțin metaforic, cu degetul.
Devin pentru o zi copilul acela ratat din liceu, de care toată lumea făcea mișto fără un motiv exact. Segregarea aceasta scoate la iveală o preconcepție pe care am blama-o puternic în orice altă zi a anului – aceea că ești împlinit cu adevărat doar când ești într-o relație.
Valentine’s Day ne amintește că stereotipurile de gen nu sunt nici pe aproape de dispariție
În era când femeile vor, mai mult ca oricând, să își afirme egalitatea în fața bărbaților, Valentine’s Day este aici să strige în gura mare „How about no?”. În această zi magică de februarie, bărbații trebuie să se dea peste cap astfel încât să își mulțumească partenerele. Intră în responsabilitatea lor de masculi feroce să cheltuiaiscă jumătate din salariu pentru a lua cadouri cu care iubitele lor să se poată lăuda pe Facebook.
Tot ei trebuie să se asigure că nu își supără în vreun fel partenerele tocmai acum, de Valentine’s Day.
Între timp, femeile trebuie să se aranjeze ca pentru ziua nunții, să le amintească partenerilor că merită efortul. Trebuie să fie epilate, cu părul perfect și cu machiajul natural care a durat o oră de realizat la locul lui. Rolul lor este să spună „awww” la cadourile primite, să facă selfie-uri cu tot ce se poate – mai ales cu darurile și, opțional, cu partenerul. Dacă le rămâne timp în programul încărcat, e musai să își întrebe prietenele care sunt și ele în relații ce au primit – nu din interes altruist, ci din interes de tipul vreau-să-știu-dacă-ai-primit-ceva-mai-scump-ca-mine.
Originalitatea și romantismul mor cu Valentine’s Day
Trandafiri criogenați, buchete cu sute de trandafiri, brățări sau lănțișoare cu chipurile voastre, ursuleți de pluș, cutii cu bomboane, inele complicate, vouchere în diverse locuri, parfumuri scumpe, lenjerie sexy – am scăpat ceva? Cadourile de Valentine’s Day sunt variate și totuși, la fel de generice.
Fiecare din ele poartă după sine un nivel mai mic sau mai mare de cringe, dar asta nu le scade din popularitate. Când știi deja ceea ce urmează să primești, parcă se mai pierde din farmec.
Mai mult, când totul este atât de planificat pentru a ieși cum trebuie, nu simți că romantismul își pierde orice autenticitate? Pe 14 februarie, totul pare mai mult o cursă de cine iubește mai mult, a cărei miză este validarea că da, relația ta este bună, este normală, este funcțională. Acesta este modul în care vrei să dovedești ție și partenerului că sunteți o pereche bună?
Valentine’s Day te face să uiți cum este, de fapt, să iubești
Este trist când e nevoie de o sărbătoare pentru a face ceva special unul cu celălalt. Asta răpește orice spontaneitate – care, de altfel, este necesară pentru a menține interesul viu. Mai mult, cadourile și activitățile de Valentine’s Day costă – și nu puțin.
Dintre toate lucrurile, sărbătorirea iubirii nu ar trebui să fie axată pe bani și pe opulență. Demonstrarea iubirii nu trebuie să fie un mare spectacol global care te golește de bani, de nervi și de originalitate.
Sunt multe alte feluri în care îți poți arăta dragostea față de celălalt. Ele sunt cu atât mai semnificative când nu sunt făcute de dragul unei sărbători comerciale.
O duminică leneșă în pat, o plimbare simplă, o fugă în alt oraș, un maraton de filme bune, o masă pe care o gătiți împreună, un cadou micuț pe care l-ai luat pentru că îți amintea de persoana iubită – sunt atâtea alte moduri prin care îți poți arăta sentimentele fără să fii condiționat de data din calendar, trebuie doar să fii deschis să le descoperi.
Sursa: playtech.ro
16.12.2016
17:01
3752
Aroganţă sau prostie? DE CE cumpără această mamă câte 96 de cadouri pentru fiecare copil
02.04.2026
23:47
186
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
198
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
306
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
324
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
341
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
320
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
389
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
441
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
413
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
23:47
24
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
53
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
255
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
296
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
321
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
293
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
370
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
420
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
393
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
464
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
450
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
435
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
442
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
420
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
428
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
502
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
614
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
524
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
678
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
509
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
576
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
660
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
654
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
565
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
592
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
600
Horoscopul zilei 02.04.2026
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














