De ce Rusia, dar și Putin sunt obsedați de Ucraina? Explicațiile unui celebru diplomat și analist american
2526
Chiar dacă a apărut în 1997, „Marea tablă de șah”, cea mai importantă carte de geopolitică scrisă de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter, oferă încă răspunsuri la întrebări actuale. De pildă, de unde vine obsesia Rusiei față de Ucraina?
Pentru publicul larg, ceea ce se întâmplă acum în apropierea graniței estice a României poate părea greu de înțeles. Cu trupele masate la frontiera ucraineană, președintele Rusiei amenință Occidentul cu represalii militare dacă nu va primi garanții ferme că Ucraina nu fi niciodată membră NATO, iar organizația nord-atlantică își va retrage forțele din țările care au aderat după 1997 (deci inclusiv România și Bulgaria).
Pentru Ucraina, o țară care și-a trecut în Constituție aderarea la UE și la NATO, amenințările lui Putin nu reprezintă o surpriză. Rusia a ocupat deja Peninsula Crimeea în 2014 și tot de atunci duce un război împotriva statului ucrainean prin intermediul separatiștilor pro-ruși din Donbas.
Pentru restul lumii însă, această obsesie a lui Putin pentru țara vecină (și fostă prietenă) de la vest poate fi de neînțeles. O carte publicată însă în urmă cu 25 de ani de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american Jimmy Carter și unul dintre cei mai proeminenți analiști de geopolitică, oferă câteva răspunsuri interesante la această întrebare.
Cartea se numește „Marea tablă de șah”, a apărut în 1997, practic la câțiva ani de la terminarea războiului rece și prăbușirea URSS, și vorbește despre importanța așa-numitei regiuni „Eurasia”, într-o lume condusă, la momentul respectiv, de o singură putere mondială și anume SUA.
În această analiză făcută de Brzezinski, proaspătul stat independent (Ucraina și-a declarat independența în 1991) primește o importanță semnificativă. Atât pentru Rusia cât și pentru Occident.
Am să extrag mai departe câteva idei din „Marea tablă de șah” ce ar putea explica, măcar parțial, evenimentele care se întâmplă acum.
După destrămarea URSS, cea mai importantă pierdere pentru Rusia a fost, în opinia lui Brzezinski, exact Ucraina. Iată ce scria atunci fostul diplomat american:
„Apariţia unui stat ucrainean independent nu numai că i-a obligat pe toţi ruşii să regândească natura propriei lor identităţi etnice şi politice, dar a reprezentat o majoră piedică geopolitică pentru statul rus.
Repudierea a mai bine de trei sute de ani de istorie imperială rusă a însemnat pierderea unei economii industriale şi agricole potenţial bogate şi a 52 de milioane de oameni suficient de apropiaţi de ruşi din punct de vedere etnic şi religios pentru a face din Rusia un stat imperial cu adevărat mare şi sigur pe sine”.
Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că este liderul unui „imperiu euro-asiatic arogant” în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS. Cu alte cuvinte, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi un imperiu eurasiatic, ci unul doar asiatic „pasibil de a fi atras în conflicte —care-l vor slăbi — cu statele central-asiatice”.
„Dacă Moscova își recapătă controlul asupra Ucrainei, (...) Rusia recâştigă automat, mijloacele necesare pentru a deveni un puternic stat imperial, întins în Europa şi în Asia. Pierderea independenţei de către Ucraina ar avea consecinţe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontiera estică a unei Europe unite”.
Precizarea importantă aici ar fi că, la momentul la care a apărut cartea, China nu era văzută ca o putere asiatică, așa cum este în prezent, deci un competitor pentru Rusia.
După prăbușirea URSS, gânditorii ruși au ridicat inevitabil câteva întrebări legitime: Ce este Rusia, unde este Rusia și ce înseamnă să fii rus? „Este Rusia un stat naţional, bazat pe o etnicitate pur rusă, sau este ea prin definiţie ceva mai mult (aşa cum Marea Britanie e mai mult decât Anglia) şi astfel destinată a fi un stat imperial? Care sunt — istoric, strategic şi etnic — frontierele juste ale Rusiei?
Ucraina independentă ar trebui privită ca o aberaţie temporară dacă este evaluată în asemenea termeni etnici, strategici şi istorici? (Mulţi ruşi sunt înclinați să gândească astfel). Ca să fii rus, trebuie să fii etnic rus („Russkii“) sau poţi fi rus politic şi nu etnic (adică să fii „Rossyanin“ — echivalentul lui „British“, dar nu al lui „English“)?”, mai scrie Brzezinski.
Rușii au văzut interesul americanilor în Ucraina drept unul îndreptat împotriva Rusiei
Brzezinski spune că elita rusă post-sovietică pare să se fi aşteptat ca Occidentul să ajute la restabilirea rolului central al Rusiei în spaţiul post-sovietic. În aceste condiții, conducătorii ruşi au fost iritați de dorința Occidentului de a ajuta noile state independente post-sovietice să-şi consolideze existența politică separată.
„Importanţi analişti de la Moscova ai politicii externe americane susțineau (nu complet incorect) că SUA căutau „reorganizarea relaţiilor interstatale în întreaga Eurasie… în care nu exista nici o singură putere conducătoare pe continent, ci multe puteri de mărime medie, relativ stabile şi suficient de puternice… dar inevitabil inferioare SUA în ce priveşte capacităţile lor individuale sau chiar colective“.
Continuarea pe Hotnews.ro.
11.04.2026
08:05
360
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
630
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
613
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
627
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
633
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
662
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
812
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
636
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
581
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
761
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
640
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
582
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
337
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
621
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
602
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
617
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
625
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
655
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
805
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
627
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
576
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
750
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
632
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
577
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
920
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
721
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
820
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
828
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
818
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
763
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
981
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
997
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
916
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
834
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
753
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
849
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
933
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














