De ce avem nevoie de concediu? Psihologul explică motivele

Am întrebat-o pe psihoterapeuta Miruna Stănculescu câteva lucruri despre importanța perioadelor în care stăm departe de muncă și iată ce am aflat despre motivele pentru care avem nevoie de concediu.

De ce avem nevoie de concediu?

Pentru că ne odihnim când nu muncim. Munca aduce împlinire, iar asta doar în cazul fericit, când îți place ce faci. Altminteri, aduce doar bani și frustrare. În plus, ceea ce este odihnă pentru corp este un prilej de selecție și de arhi­vare pentru minte. Așa că de asta avem nevoie de concediu – pentru a ne odihni (chiar dacă asta înseamnă un alt fel de oboseală) și pentru a lăsa timp creierului să facă ordine.

Un concediu benefic este în primul rând unul care îmi place. Chiar dacă asta înseamnă agitația din (să zicem) Ibiza sau liniștea perpetuă a unui loc uitat din Creta. Un timp petrecut simțindu-mă bine, și nu unul în care îmi îngrop în abuzuri alimentare sau alcoolice disperarea generată de un job pe care îl urăsc ori de o relație disfuncțională.

Ce se întâmplă dacă nu îți iei concediu multă vreme, cu anii?

Câteodată, nimic; pentru că avem un creier proiectat să se descurce (cu corpul lui cu tot) în cele mai amarnice împrejurări. Alteori, când nu mai poate compensa, apare oboseala cronică. Care vine la pachet cu lipsa oricărui chef de viață și alte manifestări (inclusiv fizice). În ambele cazuri, e greșit însă să crezi că lipsa unui concediu te va face să muncești mai mult. Pentru că, deși cantitativ ar putea părea așa, din punct de vedere calitativ, rezultatele muncii vor fi mai slabe.

Există depresie postconcediu? Cum se poate remedia sau preveni?

Literatura de specialitate spune că există. Dar eu cred că ascunde, de fapt, o nemulțumire pro­fundă legată de viața de fiecare zi. Am văzut asta și pe pielea mea. Oftam din ră­runchi în ultima zi a concediilor mele de corporatist. Azi aștept cu nerăbdare concediul, dar cu tot atâta nerăbdare mă întorc și la viața mea de psihoterapeut. Cel mai bun remediu contra depresiei postconcediu este o viață acceptabilă pentru trăitorul ei.

Concediul este asociat, automat, de multă lume, cu plecatul undeva, nu neapărat cu lipsa muncii…

Eu cred că e greșit să îți iei munca după tine. Avem nevoie să ne rupem de contextul profesional. Nu pentru că nu ne pasă, ci tocmai pentru că avem nevoie să ne întoarcem cu forțe noi și chef de muncă. Chiar dacă ne place ce facem. Sau chiar dacă nu ne place ce facem, dar ni se pare (sau pare cuiva) că suntem de neînlocuit.

„Creierul are nevoie de concediu, pentru a nu se acumula oboseala cronică…”

Eu așa am descoperit că lumea nu stă în loc, chiar dacă eu nu sunt în toiul întâmplărilor profesionale. Plecând în Peru – era prea scump să mă sune careva și internetul, prea rar pentru a avea acces la e-mail. De atunci am învățat să fac același lucru (să dispar de pe harta profesională) și în Europa, și cu netul la un click distanță.

Este mai bine să plecăm undeva sau putem, la fel de bine, să stăm și acasă în concediu?

Orice concediu e mai bun decât niciunul. Dar, dacă am de ales, o rupere de contextul meu zilnic ajută la relaxare. Și sentimentul de răsfăț. Și concentrarea pe alte lucruri decât cele cunoscute.

În ultimii ani, se observă o schimbare a stilului de a ne lua concediu — de la un concediu de 2-3 săptămâni (care a rămas apanajul bugetarilor) la concedii scurte și repetate, city-breakuri și weekenduri prelungite. Ce influență are acest lucru asupra comportamentului uman?

Creierul are nevoie de vreo opt zile de pauză pentru a se rupe de contextul lăsat acasă și pentru a-și lăsa posesorul să se relaxeze. Într-o lume ideală avem nevoie de minimum două săptămâni de concediu neîntrerupt. Ar fi optim trei, dar minimum două ne ajută să ne tragem sufletul. Ce rămâne poate fi alocat escapadelor mai scurte.

Dar, hei, dacă ai în plan să vezi lumea întreagă în zece ani și nu ai opțiunea unui an sabatic, atunci un concediu fragmentat și pe repede înainte îți oferă iluzia unei vieți pline.

Singura pro­blemă este aceea că, deși vezi lucruri noi, nu te odihnești. Nici fizic și nici psihic. Ci doar adaugi nopți nedormite și efort de călătorie pe fondul unei oboseli acumulate din viața profesională.

Sursa: unica.ro