De câte ori a invadat Turcia teritoriul nostru în ultimii 600 de ani. Principalele invazii

Turcia a invadat de mai multe ori teritoriul nostru în ultimii 600 de ani. Iată care sunt principalele invazii și conflicte între Imperiul Otoman și România (în special Țara Românească și Moldova).

1. 1420: Invazia lui Sultan Murad II, care a încercat să extindă influența otomană în regiune

Murad al II-lea sau Koca Murad a fost sultan al Imperiului Otoman între anii 1421 - 1451 (cu o întrerupere între 1444 și 1446). Și-a petrecut copilăria în Amasya. Murad l-a urmat la tron pe tatăl său Mehmed I la vârsta de 19 ani.

În 1444 a obținut o victorie tactică la Zlatița, apoi a făcut planul luptei de la Varna (1444) și a celei de la Kosovo (1448). A fost un bun orator care a preferat o viață liniștită. Și-a iubit mult fiul, viitorul Mahomed al II-lea Cuceritorul. A avut șapte soții și opt copii dintre care două fiice și șase fii: Mahomed, Ahmed, Alaeddin, Orhan, Hasan, Ahmed.

1476: Bătălia de la Valea Albă

2. 1476: Bătălia de la Valea Albă, unde Ștefan cel Mare a luptat împotriva lui Mehmed al II-lea. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute confruntări, deși nu a fost o invazie în sensul clasic.

Bătălia de la Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală a Moldovei. Bătălia a avut loc lângă Războieni sau Valea Albă (județul Neamț), la data de 26 iulie 1476, între o mică armată moldovenească sub comanda lui Ștefan cel Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuși sultanul Mahomed al II-lea. Turcilor li se alăturase și o oaste a voievodului Țării Românești, Basarab al III-lea cel Bătrân.

Cuceritorul, cetele tătărești au invadat Moldova, aproximativ 15.000 de tătari înaintând din estul Moldovei către sud-vest, pentru a urmări o joncțiune cu trupele turcești. Ștefan cel Mare a pornit în primul rând împotriva tătarilor, cu întreaga sa oaste, și i-a înfrânt în dreptul localității Ștefănești (azi în județul Botoșani) de pe malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa.

Deși victoria lui Ștefan împotriva tătarilor este categorică, el este nevoit să elibereze din oastea sa mari cete de răzeși care cereau să fie lăsați să se întoarcă la vetrele lor pentru a vedea care au fost urmările invaziei tătărești asupra satelor lor. Astfel, lui Ștefan i-a rămas la dispoziție doar oastea mică, de aproximativ 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari.


Cu aceasta oaste, Ștefan a hărțuit oastea otomană, atacând în principal cetele de cavalerie ușoară turcești (achingii) care conform tradiției asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreț și hrană.

3. 1497: Campania otomană în Moldova sub conducerea lui Sultan Baiazid al II-lea

Baiazid al II-lea, cunoscut sub numele de Sultân Bayezid-î Vel, a fost fiul sultanului Mahomed al II-lea (1432-1481) și al Sitti Mükrime Hatun (?-1486) sau Emîne Gül-Bahar Vâlide Hatûn (cca.1432 – 1492). A fost tatăl viitorului sultan Selim I.

La data când a devenit sultan, Imperiul se întindea în Asia pe 511.000 km² și în Europa pe 1.703.000 km², cuprinzând un total de 2.214.000 km²; la moartea sa era de aproximativ 2.375.000 km².

4. 1538: Campania lui Suleiman Magnificul în Țara Românească

În 1538, a început campania otomană împotriva lui Petru Rareș, denumită oficial în documentele turcești Gazây-i Kara Boğdan („războiul sfânt pentru Moldova"), campanie condusă de însuși sultanul Soliman IMagnificul.

Bătălia pentru Moldova (iulie – noiembrie 1538), iniţiată de sultanul Süleyman Kanunı (1520 – 1566) împotriva Moldovei pentru înlocuirea lui Petru Rareş (1527 – 1538, 1541 – 1546).

Hotărârea sultanului a fost generată de conflictul pe care domnul Moldovei îl avea cu Polonia, de iniţierea tratativelor cu austriecii şi, bineînţeles, de refuzul plăţii tributului. Într-o primă fază, Süleyman trimite o scrisoare regelui polon, Sigismund I (1506 – 1548), pe care îl asigură că dezaprobă acţiunea vasalului său şi-i cere să renunţe la acţiunile întreprinse împotriva Poloniei.

După încheierea conflictului cu Persia, sultanul, abia sosit la Adrianopol (17 iulie 1538), a decretat Gazây-i Kara Boğdan („Războiul sfânt pentru Moldova”). Cunoscând forţa domnului moldovean, el a strâns o mare armată, sursele otomane apreciind-o la 200.000 de oameni (150.000 otomani şi 50.000 tătari), evident exagerată.

Continuarea AICI.