DATE // Câte transplanturi de organe au fost efectuate până acum în R. Moldova: Rudele a zeci de persoane aflate în moarte cerebrală au fost de-acord să le fie prelevate organele pentru a salva alte vieți
3414
SCR Recent, în R. Moldova a fost efectuat cel de-al 100-lea transplant de organe din momentul creării Agenţiei Naţionale de Transplant, în 2011.
Toate transplanturile de organe sunt efectuate la Spitalul Clinic Republican și e vorba de transplaturi de rinichi și ficat.
Cel de-al 100-lea beneficiar de transplant de organe este Gheorghe Tomai, în vârstă de 60 de ani, care a fost dependent de aparatul de dializă timp de un an. Medicii i-au transplantat un rinichi de la un donator aflat în moarte cerebrală.
Potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Transplant, Igor Codreanu, donatorul a fost un bărbat de 62 de ani, care a decedat în urma unui accident vascular cerebral. Familia a acceptat donarea. S-au prelevat doar rinichii. Pe moment, pacientul spune că se simte bine şi îi mulţumeşte familiei donatorului şi doctorilor, care i-au salvat viaţa.
Profesorul Adrian Tănase, şeful Clinicii Urologie, Dializă şi Transplant Renal explică faptul că astfel de intervenţii au parcurs câteva etape în R. Moldova: „Transplanturile care se efectuează acum fac parte din a treia etapă a transplanturilor din Moldova: acum consemnăm al 100-lea transplant de organe. De când am început intervenţiile de transplant de rinichi, acesta este al 330-lea. Au fost trei etape, toate sunt legate de legislaţia ţării. Prima a fost din 1982 până la 2000, a doua 2000-2008, iar după ce a fost creată Agenţia de Transplant astăzi consemnăm a treia etapă de activitate. Este cea mai bună etapă şi cea mai reuşită. Reuşita se consemnează prin supravieţuirea pacienţilor şi a organelor transplantate”.
„Al 100-lea transplant este un mare succes pentru sistemul de sănătate. Aceasta demonstrează că serviciul de transplant este eficient. Ministerul Sănătății va susține în continuare această activitate, astfel încât mai multi pacienți să beneficieze de transplant de organe. Vom avea grijă ca acțiunile planificate în noul program național de transplant să fie realizate în termenele stabilite. Dorim ca în fiecare an să fie efectuate câte 50 de transplanturi de rinichi și 20 de ficat, așa cum prevede noul program”, a declarat ministra Sănătății Ruxanda Glavan, care l-a vizitat de Gheorghe Tomai la spital, arată un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
De la începutul relansării transplantului de rinichi, în anul 2011, au fost efectuate în total 66 de intervenți, dar autoritățile planifică să majoreze numărul de transplanturi renale cu 60 la sută până în 2021.
„Reuşita constă în rata mare de supravieţuire a pacienţilor şi a numărului de organe transplantate. Cei mai mulţi donatori, în transplantul de rinichi, au fost persoane diagnosticate cu moarte cerebrală. 42 de pacienți au fost salvați datorită faptului că mai multe familii au donat organele rudelor diagnosticate cu moarte cerebrală”, a declarat profesorul Adrian Tănase.
În 2013, a fost efectuat primul transplant de ficat în R. Moldova, fiind vorba de Ecaterina Cimpoeș care a primit de la fiul săi jumătate de ficat. Acum, femeia este sănătoasă și a revenit la serviciu.
„A fost straşnic, am trăit dar nu ştiam voi ajunge în viaţă la următorul an sau nu. Aşa a fost 6 ani jumătate. Mi-au spus că doar transplantul de ficat mă poate salva. Fiul meu a aflat, a venit la mine în salon şi îmi spune: „Mamă, da îţi dau şi eu!”. Viaţa după transplant s-a schimbat radical. Acest miracol este miracolul medicinei contemporane. Devine frumos totul în jur. Mulţumim fiilor mei şi doctorilor, care mi-au salvat viaţa”, a povestit Ecaterina Cimpoeș.
Un an mai târziu, în premieră, medicii au reușit să transplanteze un ficat de la un donator aflat în moarte cerebrală. Beneficiarul a fost Valentina Chicireac, o pacientă în vârstă de 32 de ani, pentru care intervenția a fost ultima ei șansă.
„Primele transplanturi de ficat le-am efectuat cu ajutorul colegilor din România, Irinel Popescu şi Vlad Braşoveanu. În prezent avem deja o echipă bine pregătită, care realizează individual aceste intervenții. Etapa la care am ajuns este un succes imens pentru noi”, a precizat profesorul Vladimir Hotineanu.
Până în prezent, au fost realizate 34 de transplanturi de ficat, dintre care 24 de la donatori în moarte cerebrală. Iar până în 2021, rata acestor intervenții urmează să crească cu 45 la sută.
Astăzi, în lista de aşteptare sunt aproximativ 80 de persoane pentru transplant de ficat şi mai puţin de 20 - pentru cel renal. Ministrul Ruxanda Glavan a declarat că autorităţile din domeniul sănătăţii îşi propun dublarea numărului de transplanturi: „Rămâne de soluţionat problema neconştientizării celor, care sunt potenţiali donatori, de fapt a familiilor cât de important este să nu refuze atunci când apare oportunitatea de a salva alte vieţi. Ţara este pregătită din punct de vedere profesional, cu echipamente şi toate cele necesare”.
Programului Național de Transplant pentru anii 2017 – 2021 a fost aprobat de Guvern în luna martie curent, iar pentru implementarea acestuia sunt necesare circa 420 de milioane de lei.
27.05.2026
08:30
377
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
26.05.2026
20:40
578
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
18:08
759
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
694
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
766
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
12:26
826
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
11:44
1325
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1085
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1593
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
25.05.2026
20:45
859
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
27.05.2026
08:30
293
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
318
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
432
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
569
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
750
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
735
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
747
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
686
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
752
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
849
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1224
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
822
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1178
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1321
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1080
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1578
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
718
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
856
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1104
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1072
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
916
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1106
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
996
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
963
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
830
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
Horoscopul zilei 27.05.2026
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














