Custodele Coroanei Române, sensibilizat de felul în care R. Moldova și România au reacționat reciproc la provocările comune din anul curent: „Legăturile noastre de peste Prut rămân cele mai adevărate”
1274
Familia Regală a României R. Moldova și România au avut de înfruntat, în 2024, „provocări similare” în context electoral, însă grija pe care și-au făcut-o unii pentru alții cetățenii celor două state românești a bucurat-o pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.
„Pentru mine, unul dintre cele mai încurajatoare momente ale acestui an a fost să văd cât de sensibilizați au fost românii de situația dificilă prin care trecea Republica Moldova și cât de dispuși au fost să ofere ajutor atunci când aceasta s-a confruntat cu tensiuni politice severe la începutul anului. De asemenea, am văzut ulterior și voința (R.)Moldovei de a oferi sprijin moral odată cu tensiunile electorale cu care ne-am confruntat și noi recent. Provocări similare au afectat în egală măsură ambele țări. Legăturile autentice sunt întotdeauna puse la încercare în vremuri de criză, iar legăturile noastre de peste Prut rămân cele mai adevărate”, a punctat Custodele Coroanei Române marți, 10 decembrie, la Seara Regală dedicată Corpului Diplomatic, organizată în Sala Tronului de la Palatul Regal din București.
Majestatea Sa Margareta a ținut să remarce, în context, că nu doar România și R. Moldova s-au confruntat cu dispute legate de procesul electoral. În ultimii ani, alegerile din multe țări au fost dominate de dispute aprinse privind respectarea procedurilor, îndoieli cu privire la veridicitatea rezultatelor și schimbări semnificative de opinie în rândul electoratului, care s-a îndepărtat de partidele politice consacrate, precum și de un val global de voturi împotriva administrațiilor în exercițiu.
„Cu toate acestea, există trei aspecte îngrijorătoare care nu pot fi sub nicio formă ignorate. Primul aspect îngrijorător este tendința unora dintre personalitățile publice din țara noastră de a pune la îndoială beneficiile României care decurg din calitatea de membru al UE și NATO. Desigur, chestiuni cu privire la modul în care funcționează Uniunea Europeană și NATO și cum ar putea aceste organisme să își îmbunătățească activitatea sunt dezbateri politice legitime. Dar ceea ce mi se pare bizar este ideea că România ar putea alege cât de mult sau cât de puțin se implică în NATO și UE sau argumentul invocat de unele voci conform cărora România ar putea să se descurce mai bine pe cont propriu, fără să facă parte din NATO și UE.
Vreau să fiu clară cu privire la acest aspect. Niciodată în istoria sa modernă, România nu s-a bucurat de un nivel mai ridicat de securitate și de condiții mai bune pentru prosperitate economică decât cel din prezent, în calitate de membru cu drepturi depline în UE și NATO. Oricine susține că ne-am putea descurca cumva mai bine devenind așa-numitul „copil dificil” al NATO sau UE pur și simplu nu înțelege cum funcționează aceste organizații. Iar orice politician care sugerează că România ar putea prospera cumva în afara acestor instituții nu face decât să ne condamne națiunea la sărăcie și servitute”, a ținut să remarce Custodele Coroanei Române.
Vedeți mai jos întregul discurs ținut de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, pe 10 decembrie, la Seara Regală dedicată Corpului Diplomatic, organizată în Sala Tronului de la Palatul Regal din București:
213
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
233
Horoscopul zilei 07.04.2026
392
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
492
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
693
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
671
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
547
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
594
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
575
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
603
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
212
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
231
Horoscopul zilei 07.04.2026
390
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
491
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
692
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
670
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
546
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
593
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
574
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
602
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
809
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
662
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
591
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
622
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
696
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
833
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
730
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
725
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1157
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1069
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1168
Horoscopul zilei 05.04.2026
1305
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1173
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1610
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1239
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
Horoscopul zilei 07.04.2026
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














