Cum va fi SĂRBĂTORITĂ Ziua Națională a României la Chișinău
1845
Reprezentanții societății civile unioniste din Republica Moldova, reuniți în Blocul Unității Naționale (BUN), au pregătit o serie de evenimente pentru a marca Ziua Națională a României.
Astfel, mâine, pe 1 decembrie, începând cu ora 11:00, va avea loc o depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iar la ora 14:00 va fi dat startul unui marș al Unirii organizat de Platforma Civică „Onoare, Demnitate și Patrie”, cu plecare din fața Liceului Româno-Francez „Gheorghe Asachi”.
După manifestația stradală, unioniștii vor reveni în centrul Chișinăului, unde, la ora 15:00, în scuarul dintre Catedrala Mitropolitană și Arcul de Triumf, va fi desfășurată o hartă imensă, cu genericul „Republica Moldova și România. Reuniți în 2018”.
„Vom avea o zi de 1 decembrie plină și frumoasă la Chișinău. Ne bucurăm că putem ține pasul cu colegii noștri unioniști de pe celălalt mal al Prutului care vor marca Ziua Națională la București, Ploiești, Iași, Timișoara, Cluj și, evident, Alba Iulia. Ceea ce e și mai frumos e faptul că această zi sfântă va fi marcată și de unioniștii din Diaspora noastră comună peste tot în lume”, a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
23.09.2026
12:12
23.09.2026
12:08
23.09.2026
12:03
23.09.2026
11:58
23.09.2026
11:56
23.09.2026
11:49
23.09.2026
11:47
23.09.2026
11:42
23.09.2026
11:27
23.09.2026
11:21
23.09.2026
11:17
23.09.2026
10:55
23.09.2026
10:44
23.09.2026
10:34
23.09.2026
10:28
23.09.2026
10:26
23.09.2026
10:14
23.09.2026
10:00
23.09.2026
09:46
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:23
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor


















