Cum arată fiica cea mare a lui Vladimir Putin


Maria, fiica cea mare a preşedintelui rus Vladimir Putin, trăieşte într-un bloc de şapte etaje, construit în 1934 pentru înalţi responsabili de partid, în centrul Moscovei, nu departe de clădirea Ambasadei SUA.
Studenta Voronțova a absolvit facultatea cu nota 10 în 2011 cu o lucrare de licenţă pe probleme de endocrinologie şi deficienţe de creştere la copii, iar conducătorul sau ştiinţific, Ivan Dedov, a devenit după aceea preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale a Rusiei, în timp ce fiul acestuia a fost numit judecător la CEDO, scrie sursa citată.
Soţul fiicei lui Putin a venit în Rusia în 2006 cu scopul de a se angaja la „Gazprom”, unde a şi început să lucreze peste un an. La acea dată, el o cunoştea deja pe fiica preşedintelui rus, conform publicaţiei.
În 2010, el ar fi fost agresat de agenţii de securitate ai bancherului Matvei Urin. Surse din cadrul poliţiei Moscovei au declarat, sub rezerva anonimatului, pentru The New Times, că de reţinerea bodyguarzilor lui Urin s-a ocupat personal Vladimir Kolokoltev, pe atunci şeful poliţiei moscovite.
La câteva zile după acest incident, a fost retrasă licenţa de funcţionare pentru trei bănci ale lui Urin.











































































