Cum a modificat ţinutele celebrităţilor de la OSCAR 2017 din cauza DECOLTEURILOR un post de televiziune iranian
2257
Sursa: mediafax.ro În timpul celei de-a 89 ediţii a premiilor Oscar, inginera de origine iraniană Anousheh Ansari l-a reprezentat pe regizorul Asghar Farhadi, care a primit trofeul pentru Cel mai Bun Film Străin şi a acceptat statueta de aur în numele lui, însă montajul video cu momentul a fost drastic modificat de un post de televiziune din Iran, scrie The Independent.
Regizorul Asghar Farhadi a refuzat să vină la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, după ordinul anti-imigraţie al lui Donald Trump, însă a trimis o scrisoare de mulţumire după ce a aflat că a câştigat.
Vestea a fost bine văzută în Iran - una dintre cele şapte ţări vizate de ordinul controversat dat de Trump - însă modul în care a fost difuzată ştirea pe un post de televiziune este transformat radical.
Cele care au înmânat trofeul a fost Charlize Theron şi Shirley MacLaine, Theron purtând o ţinută decoltată, lăsând la vedere un bust generos.
Postul de televiziune Iranian Labor News Agency (ILNA) a decis să modifice în PhotoShop haine deasupra siluetei actriţei. I-au acoperit - cu ajutorul programului de editare - mâinile, gâtul şi pieptul.
Imaginea poate fi văzută mai jos:
Când Ansari a acceptat statueta, în cadru apărea şi Charlize, dar de data aceasta producătorii au decis să blureze complet actriţa, lăsând la vedere doar chipul acesteia.
Sursa: mediafax.ro
22.07.2018
16:53
2082
Iranul amenință SUA cu „mama tuturor războaielor”: Nu vă jucați cu coada leului
19.05.2018
15:45
2271
Iranul pune PRESIUNE pe UE: Dacă nu faceți asta, atunci vom relua procesul de îmbogățire a uraniului
16.05.2018
17:16
2258
Cina „Celor 28”. Ziua în care UE va încerca să țină piept lui Donald Trump
10.04.2018
20:01
4318
FOTO // Kim Kardashian, în bikini, fără Photoshop
13.03.2018
17:40
2776
FOTO // Cine era Mina Bașaran, tânăra milionară care a murit în avionul prăbușit în Iran
11.03.2018
08:04
3179
Un designer român a creat una dintre cele mai APRECIATE rochii de la Oscar
09.03.2018
14:00
4176
Cum reușește Jane Fonda să arate atât de bine la 80 de ani?
18.02.2018
16:26
2671
Niciun supraviețuitor în TRAGEDIA aviatică produsă astăzi în Iran: Zeci de oameni au murit
06.01.2018
12:07
3007
De ce se teme Rusia de protestele din Iran
01.12.2017
16:19
2960
Motivul incredibil pentru care un sportiv s-a LĂSAT înfrânt de adversar
03.11.2017
09:05
2212
Rusia intră în afaceri de zeci de miliarde de dolari prin Rosneft și Lukoil
12.10.2017
18:02
2349
ANALIZĂ // Cum vrea Rusia să folosească DEZASTRUL sirian împotriva SUA
20.03.2026
23:29
314
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
353
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
409
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
394
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
442
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
404
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
399
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
387
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
516
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
512
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
430
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
527
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
596
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
611
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
638
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
607
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
652
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
775
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
788
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
759
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
780
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
826
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
734
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
849
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
749
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














