Stiri
gandul.info
Un chinez care a fost prins furând dintr-un apartament a fost încătuşat şi legat de gât cu o sfoară pe o stradă aglomerată din oraşul Wuhan, provincia Hubei.
În plus, agenţii de securitate care l-au capturat chiar în timp ce ieşea din locuinţa pe care o jefuise i-au aşezat la picioare bunurile sustrase: un iPad, două ceasuri, două telefoane mobile şi un laptop.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a stat aşa aproape cinci ore, lângă un afiş pe care era dezvăluită infracţiunea comisă, relatează Daily Mail.
În ciuda vinovăţiei chinezului, pedepsa publică a stârnit numeroase controverse.
„Indiferent ce ar fi făcut, acest bărbat nu merita să fie spânzurat aici”, a explicat unul dintre poliţiştii sosiţi ulterior la faţa locului, adăugând că viaţa infractorului a fost pusă în pericol.
Această ipoteză este contrazisă însă de agenţii care l-au prins.
„Câtă vreme stătea în picioare era în perfectă siguranţă. A avut şansa să aleagă între a fi pedepsit de noi sau să fie dus la poliţie, iar el a preferat să ne ocupăm noi”, a declarat un agent de securitate.
Echipa care a prins hoţul era angajată de o firmă privată pentru a păzi blocul în care chinezul intrase să fure.
gandul.info
Cum a fost pedepsit un chinez prins la furat
Social
27.08.2013
16:20
1470

Stiri relevante
05.08.2025
20:52
522
Schimbări meteo în Republica Moldova, prognoza pentru 06.08.2025
04.08.2025
20:35
942
Prognoza meteo pentru Republica Moldova - 05.08.2025
04.08.2025
16:33
740
Liceenii moldoveni, parteneri de încredere pentru colegii din clasa a IX-a în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”
03.08.2025
18:26
1093
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 4-10 August 2025
03.08.2025
11:54
1074
Republica Moldova triumfă cu argint la Olimpiada Internațională de Informatică 2025
02.08.2025
20:39
1063
Vreme caldă și senină în Republica Moldova pe 3 august 2025
01.08.2025
21:10
1025
Vreme stabilă și caldă pentru 02.08.2025
01.08.2025
17:24
1331
Ministerul Educației clarifică: limba română este de bază la Colegiul „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat, cu integrare de discipline în găgăuză și turcă
01.08.2025
17:00
1252
Forumul „Moldovan Students United” reunește peste 100 de studenți din țară și diaspora pentru schimb de experiențe și viziuni inovatoare
01.08.2025
13:09
1269
Profesorii moldoveni adoptă inteligența artificială pentru a revoluționa educația viitorului în cadrul Forumului Național
01.08.2025
12:29
1316
23 de licee în fruntea clasamentului la bacalaureat: rata de promovare maximă și medii impresionante peste 8
31.07.2025
20:35
1138
Schimbările de temperatură și vremea pentru 1 august 2025

Top stiri
05.08.2025
22:20
331
Recean anunță crearea unui birou dedicat sprijinirii veteranilor de război din Moldova
05.08.2025
20:56
405
Zelenski și Trump discută strategii pentru încheierea conflictului cu Rusia și noi acorduri militare între Ucraina și SUA
05.08.2025
20:52
495
Schimbări meteo în Republica Moldova, prognoza pentru 06.08.2025
05.08.2025
20:44
446
Trump avertizează: Scăderea prețului petrolului ar putea lovi economia Rusiei și mașinăria de război a lui Putin.
05.08.2025
19:58
402
Lituania cere NATO întărirea apărării aeriene după descoperirea unei drone rusești cu explozibili pe teritoriul său
05.08.2025
18:18
398
Dorin Recean se întâlnește cu noul diplomat american pentru a consolida dialogul strategic moldo-american
05.08.2025
17:53
495
ULTIMA ORĂ // Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a MURIT la vârsta de 95 de ani
05.08.2025
17:48
491
Anatol Donțu, fostul primar al Căușeniului, se alătură Ligii Orașelor și Comunelor după plecarea din Platforma DA
05.08.2025
17:37
1447
OPINIE // „Evghenia Guțul a fost condamnată nu pentru că este bașcan, mamă a doi copii sau manichiuristă ajunsă politician, ci pentru ce a făcut: a semnat acte false, a acceptat bani ilegali din Rusia și a ajutat rețeaua Șor să cumpere putere”
05.08.2025
17:11
798
„Justițiarul” Stoianoglo, care l-a eliberat pe Platon, intră OFICIAL în hora Kremlinului și oamenilor săi de aici. Acesta ar fi vrut o „justiție umană” în raport cu Evghenia Guțul, condamnată pentru corupție politică
05.08.2025
16:04
407
Guvernul prezintă viitorul încălzirii durabile la conferința Ministerului Energiei din 28 august
05.08.2025
15:46
1119
Moscova se implică în treburile interne ale Chișinăului și AMENINȚĂ cu avansul rapid al armatei spre granița cu R. Moldova, în contextul condamnării liderilor politici pro-ruși
05.08.2025
14:07
928
Atac devastator la Lozova: Un lucrător feroviar ucis și șase persoane rănite, inclusiv copii, în urma bombardamentelor rusești din estul Ucrainei
05.08.2025
13:39
831
Evghenia Guțul, CONDAMNATĂ la șapte ani de închisoare cu executare. Kremlinul, Dodon și Irina Vlah i-au luat apărarea bașcanului implicat în finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. Prima reacție a Evgheniei Guțul
05.08.2025
12:34
492
Hipertensiunea arterială: o problemă tot mai frecventă la copii și adolescenți, cu creșteri alarmante anuale de 7,2%
05.08.2025
12:29
578
Condamnați la ani grei de închisoare pentru dublu omor în Chișinău: doi concubini implicați în violențe fatale după un conflict generat de alcool
05.08.2025
12:10
1035
Ilan Șor amenință Chișinăul: „Metode de forță” promise la mitingul din Comrat
05.08.2025
12:08
633
Voronin și Dodon refac alianța: Comuniștii se alătură blocului electoral cu PSRM, Vlah și Tarlev
05.08.2025
11:02
490
Moldovenii vor călători fără vize în Emiratele Arabe Unite de la 5 septembrie
05.08.2025
08:09
578
Țările de Jos, primii susținători ai noului program NATO pentru înarmarea Ucrainei cu 500 milioane de euro
05.08.2025
03:49
1008
Rusia renunță la moratoriul rachetelor nucleare: Medvedev avertizează NATO cu măsuri noi
05.08.2025
00:02
754
Pandemia COVID-19 ar putea fi vinovată de accelerarea îmbătrânirii creierului: amplificată la vârstnici și grupuri vulnerabile
04.08.2025
23:07
1143
Zelenski acuză prezența mercenarilor străini în războiul din Ucraina, promițând represalii ferme
04.08.2025
20:35
934
Prognoza meteo pentru Republica Moldova - 05.08.2025
04.08.2025
19:06
870
Reprezentanții LOC și autoritățile din Odesa, discuții pentru consolidarea relațiilor moldo-ucrainene în contextul provocărilor actuale

Actualitate
Parteneri
Politică

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri