Cu căști în urechi la examenul auto: Grup CRIMINAL, dirijat din interiorul ASP și permise de conducere cumpărate cu până la 1 000 de euro, inclusiv de către copiii deputaților
3064
Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au destructurat o grupare criminală specializată în facilitarea susținerii examenelor auto.
Ofițerii de informații și procurorii au stabilit că membrii grupului criminal îi echipau pe candidați cu tehnică specială și organizau de la distanță transmiterea corectă a răspunsurilor pentru a înlesni susținerea examenului auto în condiții sigure.
Schema era dirijată de angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP) și a fost dată în vileag în momentul reținerii în flagrant delict a mai multor cetățeni moldoveni în momentul în care erau echipați pentru a participa la examenul auto.
Pentru aceste servicii, cetățenii achitau între 500 și 1 000 de euro.
SIS arată într-un comunicat de presă că opt persoane au fost astăzi reținute în acest caz.
Deschide.md scrie, cu referire la surse apropiate anchetei, că de această schemă ar fi profitat și odraslele unor funcționari de rang înalt, printre care copiii a doi deputați din Parlamentul R.Moldova.
„Afacerea” ar fi fost pusă la cale de către doi șefi de secții din cadrul ASP și ar fi activat de mai bine de un an, timp în care, contra unei sume ce varia între 500 și 1 000 de euro, lunar, cel puțin 30 de persoane promovau cu brio examenele auto. Unul dintre cei doi șefi ASP a a fost reținut, iar altul a reușit să părăsească R. Moldova.
28.02.2026
08:01
51
Horoscopul zilei 28.02.2026
317
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
526
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
475
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
483
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
496
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
544
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
547
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
565
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
641
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
28.02.2026
08:01
69
Horoscopul zilei 28.02.2026
346
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
537
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
479
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
488
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
499
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
549
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
553
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
569
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
644
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
606
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
597
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
572
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
606
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
635
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
718
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
600
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
679
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
719
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
761
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
963
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
706
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
734
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
765
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
631
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
Horoscopul zilei 28.02.2026
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














