Cu 170 de lei la Roma! O companie aeriană LANSEAZĂl ofensiva anului! Unde veţi putea călători cu numai 8 euro
1851
Ryanair, cel mai mare low-cost din Europa, a lansat orarul Vara 2017 Bucureşti, cu o nouă rută către Palermo şi trei noi destinaţii de vară: Berlin, Bristol şi Timişoara, dar şi mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin şi Milano, care vor aduce companiei aproape 2 mil. de clienţi anual, astfel gigantul îşi continuă politica de extindere agresivă în România.
Pentru vara anului 2017, compania a anunţat zboruri din Bucureşti spre Germania - Berlin, Grecia - Atena, România - Timişoara, Spania - Madrid şi Italia - Milano, Roma, Sicilia, la preţuri începând cu 7,99 euro.
Compania va opera zborurile din Bucureşti spre Berlin începând cu 2 septembrie, au mai spus reprezentanţii Ryanair în cadrul conferinţei de lansare a calendarului de vară 2017.
Pentru 2017 compania estimează un tranzit de 1,9 mil. pasageri în România. „Prezenţa noastră în România nu este semnificativă, dar Ryanair a înregistrat anul trecut un tranzit de trei ori mai mare decât compania de stat Tarom. Suntem interesaţi să ne extindem prezenţa aici", a declarat Denis Barabas, Sales & Marketing Executive Romania şi CEE al Ryanair.
La nivel european, Ryanair a crescut din luna februarie cu peste 10 mil. pasageri, având un total de peste 117 mil. pasageri anual.
Pentru România, compania estimează o creştere de 30% de la an la an. De curând, compania a sărbătorit peste un milion de pasageri în Bucureşti şi vrea să depăşească acest număr în următoarea perioadă.
Între timp, compania aeriană a anunţat că plănuieşte să investească 200 mil. dolari (179 mil. euro) într-o bază din Praga, care se va deschide în octombrie şi va avea două rute, cu încă două aflate în schemă pentru vara anului 2017. Ryanair va zbura iniţial către Liverpool în Marea Britanie şi Trapani în Italia, înainte de a iniţia şi rute spre Bergamo şi Roma în vara următoare, scrie zf.ro.
07.03.2026
20:21
241
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
382
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
532
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
613
Horoscopul zilei 07.03.2026
699
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
853
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
879
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
634
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
668
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
685
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
07.03.2026
20:21
214
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
364
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
515
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
597
Horoscopul zilei 07.03.2026
682
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
838
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
864
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
621
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
655
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
673
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
845
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
688
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
679
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
689
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
729
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
649
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
747
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
667
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
692
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
709
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1237
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
719
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1035
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
651
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
793
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
Horoscopul zilei 07.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














