CSE, măsuri URGENTE pentru a nu admite deconectarea energiei electrice după 1 ianuarie 2025. Unele întreprinderi își vor schimba PROGRAMUL de lucru, iar administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor limita iluminatul cu 30%
3272
Întreprinderile cu proces de producere energofag își vor organiza, de la 1 ianuarie 2025, programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor de vârf, iar administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor limita iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%. Totodată, energia electrică produsă în republică va fi tranzacționată doar pe piața internă. Deciziile au fost luate vineri, 27 decembrie, de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), în contextul stării de urgență.
Potrivit CSE, măsurile aprobate astăzi vor asigura continuitatea aprovizionării consumatorilor cu energie electrică și controlul tuturor proceselor în acest scop.
Recomandările CSE:
Pentru a reduce consumul de energie, începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor limita iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%, vor deconecta vitrinele, iluminatul decorativ, vor limita funcționarea scărilor rulante ș.a.
Întreprinderile cu proces de producere energofag vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor de vârf 7.00 - 11.00 și 18.00 - 23.00.
Administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa anunțul cu recomandarea de a nu folosi ascensorul în intervalele 7:00 - 11:00 și 18:00 - 23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia.
Administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare vor regla regimul de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare pentru a reduce la minimum consumul de energie electrică între orele 7.00 - 11.00 și 18.00-23.00 și vor utiliza la maximum potențialul bazinelor de acumulare.
Premierul Dorin Recean a subliniat că, în condițiile actuale, este important să fie folosite în totalitate capacitățile proprii de producție și import a energiei electrice.
„Vom valorifica la maximum centralele electrice și mulțumesc celor care au investit până acum în sectorul energiei regenerabile. Această investiție rezolvă acum problema asigurării cu energie electrică. Guvernul va încuraja în continuare aceste întreprinderi: ne ajută orice megawatt de energie produs în republică, la costuri corecte. Să fim solidari, împreună să depășim această situație impusă din exterior”, a accentuat prim-ministrul.
Decizia CSE mi prevede că, începând cu 1 ianuarie 2025, energia electrică produsă în R. Moldova va fi tranzacționată, între orele 6:00 - 23:00, doar pe piața internă. Exportul acesteia va fi interzis în acest interval de timp, cu excepția zilelor de odihnă și a celor de sărbători. Aceasta este o măsură temporară, de solidarizare pentru depășirea situației din sectorul energetic.
În perioada stării de urgență, între participanții pieței cu amănuntul și angro a energiei electrice nu vor fi calculate penalități în cazul nerespectării termenului de achitare. Aceeași măsură este aplicată și în cazul gazelor naturale furnizate/livrate, pentru o perioadă ce nu va depăși 45 de zile.
O altă măsură aprobată permite amplasarea temporară, pe perioada stării de urgență, a generatoarelor electrice pe terenurile proprietate publică, adiacente proprietății private, fără coordonarea prealabilă a schemei de amplasare, cu respectarea normelor de siguranță, acces și ordine publică. Administrațiile publice locale și instituțiile publice care dispun de centrale termice care funcționează pe bază biocombustibili solizi le vor utiliza pe acestea în mod prioritar.
Amintim că, începând cu 16 decembrie, R. Moldova se află în stare de urgență, în legătură cu potențială criză umanitară în regiunea transnistreană prin nerespectarea de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului. Aceasta ar putea duce inclusiv la întreruperea producției de energie electrică generată de Centrala de la Cuciurgan.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















