Contre dure între Igor Boţan şi Ştefan Gligor. „Nimeni nu a cerut RECUZAREA membrilor comisiei. Faptul că activitatea acestei comisii este criticată demonstrează că a fost independentă"
2752
Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, care a făcut parte din comisia de preselecție a candidaților pentru funcția de procuror general, susține că este pe deplin satisfăcut de modul în care a funcționat comisia, în ciuda criticilor lansate în societate, după anunțarea celor patru candidați care au trecut la următoarea etapă a concursului.
Potrivit lui, comisia a fost unită și nu au existat neînțelegeri și nemulțumiri în interiorul acesteia. Pe de altă parte, unul dintre candidații la această funcție, expertul Ștefan Gligor, este de părere că acest concurs nu a fost organizat suficient de bine și că procedura de examinare și preselectare a candidaților a fost una destul de superficială, transmite IPN.
„Comisia a fost unită, nu au existat neînțelegeri și nemulțumiri între membrii comisiei. Toți membrii comisiei și-au desfășurat activitatea în strictă conformitate cu regulamentul și cu legislația”, a declarat Igor Boțan în cadrul unei emisiunii de la postul de televiziune TV8.
Boţan a subliniat că pretendenţii au fost evaluați după o grilă de punctaj. Fiecare candidatură a fost supusă votului în cadrul comisiei și putea să treacă în următoarea etapă, dacă avea cel puțin patru din cele șase voturi ale membrilor comisiei.
„Nimeni nu a cerut recuzarea membrilor comisiei. Deci, se prezumă că candidații au avut încredere în membrii comisiei. Oamenii din comisie au lucrat de o manieră colegială”, a declarat Igor Boțan.
Faptul că activitatea acestei comisii este criticată demonstrează că aceasta a fost independentă și nu a fost influențată, precizează Boţan.
Răspunzând la criticile apărute în spațiul public după anunțarea celor patru candidați care au trecut în următoare etapă, Igor Boțan răspunde că astfel a fost regulamentul concursului și legislația în vigoare. Potrivit lui, comisia nu putea să se conducă de presupuneri și deducții referitor la activitatea unor candidați, fără să aibă în față decizii ale instanțelor de judecată.
Expertul Ștefan Gligor, candidat la funcția de procuror, care nu a trecut în următoarea etapă a concursului, este de părere că însăși procedura de examinare și preselectare a candidaților a fost una destul de superficială și că a fost organizată cu câteva greșeli de logică generală.
„Primul lucru, ca să ai candidați integri într-un concurs, este credibilitatea comisiei și timpul rezonabil pe care îl ai să aplici cu un dosar. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să constitui comisia și ea să declare începutul concursului de preselecție și de depunere a dosarelor, acordând un termen. Această etapă inițială s-a făcut greșit. A fost mai întâi lansat concursul și după aceea a fost anunțată componența comisiei”, a declarat candidatul. În opinia lui, aceasta este prima greșeală a Ministerului Justiției care a organizat etapa de preselecție a candidaților.
Ștefan Gligor se întreabă de ce în următoarea etapă au trecut unii oameni în declarațiile de avere ale cărora sunt indicate informații vădit false. În această ordine de idei, candidatul este de părere că Guvernul ar trebui să intervină și să amâne rezultatele concursului.
După etapa interviului, care s-a desfășurat timp de două zile, Ministerul Justiției a anunțat că în finala concursului pentru ocuparea funcției de procuror general au ajuns patru din cei 16 candidați, care au promovat etapa întâi a concursului. În „lista scurtă” a candidaților au ajuns Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Ieri seara, prim-ministra Maia Sandu a cerut comisiei de preselectare să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării listei scurte „în contextul apariției unor informații noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată pentru concurs”.
Conform legislației, Consiliul Superior al Procurorilor urmează să aleagă un singur candidat din „lista scurtă” pe care să îl înainteze pentru aprobare de către președintele țării.
833
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
943
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
944
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1443
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1393
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1226
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1747
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1264
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1558
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2719
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
14:39
72
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
378
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
429
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
817
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
493
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
685
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
742
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
700
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
601
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
738
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
783
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
830
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
905
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
860
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1042
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
755
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
900
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
1007
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
801
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
911
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
705
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
833
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
768
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
850
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
814
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
721
Horoscopul zilei 14.02.2026
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
Horoscopul zilei 15.02.2026
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














