Contrabandă cu un milion de țigarete în sudul țării: bani, mașină și tehnică de calcul, confiscate de PCCOCS și Serviciul Vamal
1745
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au desfășurat trei percheziții în sudul Republicii Moldova, în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse din tutun.
În urma acestor percheziții, au fost ridicate aproximativ 1 000 000 de țigarete de marcă autohtonă, păstrate în 100 de cutii. Marfa era destinată scoaterii ilegale din țară, fiind pregătită pentru a fi transportată peste frontieră.
Totodată, anchetatorii au depistat și ridicat aproximativ 600 de mii de lei, bani care ar proveni din activitatea infracțională, un mijloc de transport presupus a fi fost folosit la comiterea infracțiunii, tehnică de calcul, precum și alte obiecte considerate relevante pentru documentarea cazului.
În baza probelor acumulate până în prezent, autoritățile au constatat că schema ar fi fost organizată de membrii unui grup. O parte dintre aceștia au fost deja identificați, iar alții urmează să fie stabiliți și atrași la răspundere conform legii.
În acest dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.
Organele de urmărire penală continuă acțiunile procesual-penale, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți



















