Contrabandă cu ȚIGĂRI la frontiera moldo-română. Contrabandiștii intenționau să treacă peste Prut peste 3 500 de cartușe cu țigări fabricate în China și R. Moldova. În schemă ar putea fi implicați și unii angajați ai Poliției de Frontieră
3845
Liderul unui grup infracțional specializat în contrabanda cu țigări a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a încercat să treacă fraudulos peste Prut, în noaptea de 29 spre 30 aprilie curent, peste 3 500 de cartușe cu țigări fabricate în China și R. Moldova.
Potrivit oamenilor legii, grupul infracțional acționa în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni. În momentul descinderii, figuranții au reușit să părăsească locul faptei cu un microbuz. Aceștia au lăsat pe malul Prutului 70 de cutii a câte 50 de cartușe de țigări de marca „Ashima” și „Ritm”. Valoarea țigărilor constituie circa 500 000 de lei. Tot acolo, au mai fost depistate o barcă de cauciuc cu motor, o pompă pentru umflarea bărcii și o vâslă.
La scurt timp, pe urme fierbinți, a fost identificat microbuzul care a fost recunoscut în calitate de corp delict, pentru a putea fi confiscat ulterior.
Tot noaptea a fost identificat și reținut unul dintre liderii grupării infracționale care riscă închisoare de la 4 la 10 ani.
Procurorii și ofițerii SPIA urmează să verifice și să acumuleze probe vizavi de eventualitatea implicării în acest caz a angajaților postului Poliției de Frontieră responsabil de segmentul geografic în care a fost contracarată infracțiunea.
29.09.2026
13:23
29.09.2026
13:16
29.09.2026
13:09
29.09.2026
12:50
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:39
29.09.2026
12:38
29.09.2026
12:13
29.09.2026
12:06
29.09.2026
13:23
29.09.2026
13:16
29.09.2026
13:09
29.09.2026
12:50
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:39
29.09.2026
12:38
29.09.2026
12:30
29.09.2026
12:13
29.09.2026
12:07
29.09.2026
12:06
29.09.2026
11:55
29.09.2026
11:50
29.09.2026
11:47
29.09.2026
11:39
29.09.2026
11:29
29.09.2026
11:06
29.09.2026
10:46
29.09.2026
10:33
29.09.2026
10:31
29.09.2026
10:21
29.09.2026
10:15
29.09.2026
10:02
29.09.2026
09:54
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
















