Consilierii județeni din Timiș au adoptat DECLARAȚIA DE REUNIRE. Ce solicită parlamentelor din România și R. Moldova
1003
Consilierii județeni din Timiș au adoptat, astăzi, o declarație simbolică prin care își arată sprijinul față de demersurile autorităților din comunele, orașele și raioanele din R. Moldova de a adopta rezoluții prin care solicită reunificarea cu România. Inițiativa a aparținut Roxanei Iliescu, vicepreședinte al CJ Timiș, aceasta fiind cea care a citit și textul în plenul consiliului județean. După un vot simbolic, consilierii județeni au semnat declarația de reunire.
Iată textul integral al declarației:
Având în vedere legătura istorică adâncă dintre românii din România și cei din Basarabia (actualmente Republica Moldova), care din punct de vedere istoric, lingvistic, cultural și religios sunt unul și același neam;
În virtutea principiului egalităţii între popoare și a dreptului acestora în autodeterminare, prevederi stipulate în articolul nr. 8 din Actul final de la Helsinki, (în vigoare din 13 august 1975) care stipulează că toate popoarele au mereu dreptul în deplină libertate să-și hotărască, când și dacă doresc, statutul politic intern și extern, fără ingerinţe exterioare și să își urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială și culturală;
În conformitate cu Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov și consecinţele acestuia privind ţara noastră din 24 iunie 1991 prin care afirma hotărât poziţia sa de a aborda cu deplină responsabilitate această problemă.
În acest sens solicită Președintelui ţării, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţara noastră să acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea îndeplinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile românești, anexate cu forţă în urma întelegerilor secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov.
Luând act de Rezoluţia nr. 148 adoptată de Senatul SUA la 28 iunie 1991 care prevede că Guvernul SUA trebuie:
Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei și al Bucovinei de Nord,(ţinuturi) ocupate de Uniunea Sovietică, și să emită o declaraţie cu acest scop.
Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei pentru a negocia în mod pașnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova și cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris în anul 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional și în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki;
Conștientizând faptul că pentru a îndrepta ororile trecutului și pentru a restabili adevărul istoric în spatiul carpato-danubiano-pontic nu există o altă soluţie mai bună decât cea a reîntregirii neamului românesc;
Și ţinând cont de faptul că dezvoltarea spirituală și naţională a ţinutului nostru este posibilă numai în cadrul marii culturi românesti;
CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIȘ
Își exprimă solidaritatea deplină faţă de toate Consiliile Locale, Raionale și Judeţene din Republica Moldova și România care și-au afirmat deschis declaraţiile de reîntregire naţională;
Îndeamnă toate unităţile administrativ teritoriale din Republica Moldova și România să urmeze cu încredere și curaj acest exemplu de demnitate naţională;
Condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă la 23 august 1939, pact care a dus la anexarea Basarabiei de către URSS, la arestări și execuţii publice, la deportări în masă, la înfometare și la deznaţionalizare.
Solicită Parlamentelor Republicii Moldova și României să emită o declaraţie comună privind REÎNTREGIREA ȚĂRII ȘI A NEAMULUI ROMÂNESC după care să elaboreze și să aprobe în regim de urgenţă un pachet de legi privind REUNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, astfel:
,,Generaţia de azi are datoria morală de a lupta pentru aceleași idealuri apărate cu preţul vieţii lor de înaintașii noștri. Poporul român nu poate sărbători Centenarul Unirii fără o parte din teritoriile românești care au făcut obiectul marii sărbători de la Alba Iulia, în 1918;
Să facem tot ce stă în puterea noastră pentru reîntregirea ţării în anul centenar 2018.O sărbătoare adevărată a poporului român poate avea loc in aceleași condiţii din 1918. Nu trebuie să uităm suferinţele trecutului, chinurile fraţilor, părinţilor și bunicilor noștri care au luptat pentru pământul acesta românesc umilit prin lagărele sovietice, de unde unii nu s-au mai întors. Mai mult, împotriva voinţei lor, fraţii noștri din Basarabia au fost rupţi de la trupul patriei istorice din voia lui Hitler și a lui Stalin.
Prin prezenta declaraţie, ne asociem demersurilor primarilor din Republica Moldova(Basarabia) de a lupta împreună pentru recunoașterea valabilităţii actului Unirii citit de bistriţeanul Iuliu Hossu, la 1 decembrie 1918. Ne exprimăm dorinţa de a sărbători împreună Centenarul Marii Uniri, fără ca pământul românesc să aibă graniţa la Prut.’’
Sursa: pressalert.ro
16.01.2026
18:20
44
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
228
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
297
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
242
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
230
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
277
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
303
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
401
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
389
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
338
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
17:19
45
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
95
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
57
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
122
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
249
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
268
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
358
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
368
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
319
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
345
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
452
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
16.01.2026
13:55
392
Venezuela eliberează peste noapte mai mulți deținuți străini, inclusiv români, cehi și maghiari, acuzați de motive politice
16.01.2026
13:44
582
Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
16.01.2026
13:13
397
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
496
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
451
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
404
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
458
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
509
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
702
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
531
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
592
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
558
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
484
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
445
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














