Confort food // Ce înseamnă „foamea emoțională”

Atunci când vorbim despre confort food, ne referim la acea mâncare menită să ne ofere altceva decât nutrienții de care corpul nostru are nevoie pentru a supraviețui, o mâncare consumată pentru a primi o senzație de alinare sufletească. Când însă ajungem să facem o acțiune pentru un alt scop decât este utilitatea ei, putem să ne confruntăm cu un mecanism de apărare disfuncțional. Iar în timp, acesta, ne poate crea probleme serioase, ne spune psihoterapeutul Ștefania Voia.

Mâncăm ca să ne simțim mai bine

Scopul principal al hrănirii este acela de a ne asigura supraviețuirea și buna funcționare a corpului. Cu toate acestea fiecare dintre noi cunoaște acele momente în care consumăm ceva mai multă mâncare față de cât avem nevoie sau atunci când mâncăm ceva de poftă, pentru plăcerea gustului. În acele momente conectăm mâncatul cu o experiență, de cele mai multe ori vrând să creăm o experiență legată de plăcere. Astfel de momente sunt firești în viața oricărei persoane, însă atunci când acestea sunt frecvente, consistente și impulsive, ele sugerează mai degrabă o foame emoțională și aduc persoanei în cauză multe neplăceri.

Procesul hrănirii este profund conectat de emoție. În copilărie, atunci când un copil este alăptat de mama sa, acea experiență este atât una fizică cât și una emoțională. Odată cu laptele, mama transmite copilului său și starea ei din acele momente. Cu cât ea este mai liniștită, relaxată, iubitoare și atentă la copil, acesta va trăi o experiență pozitivă și va asocia mâncatul cu emoții plăcute. Emoțiile trăite de părinte sunt transmise copilului său, deoarece cel mic este conectat la stările profunde ale adultului de care are atâta nevoie în acea perioadă de totală dependență.

Uneori, părinții pot interpreta în mod eronat nevoile emoționale ale copiilor, confundându-le cu cele fizice. Spre exemplu, un copil care plânge pentru că are nevoie de afecțiune și vrea să fie luat în brațe, poate fi consolat cu lapte, deoarece îngrijitorul său a perceput nevoia sa de afecțiune ca fiind una alimentară. Alteori, un copil care se julește și începe să plângă primește o ciocolată pentru a uita de durerea sa. În felul acesta copilul se poate transforma la vârsta adultă într-o persoană care pe măsură ce trăiește o emoție legată de o lipsă senzorială sau afectivă să încerce să și-o liniștească prin alimentație.

Ca adulți apelăm la metoda de consolare prin hrană atunci când ne putem simți singuri, triști, chiar și furioși sau atunci când avem sentimentul că ne lipsește ceva și trăim o senzație de gol în stomac.
Unii adulți care mănâncă des și mult pot să nu simtă niciun fel de emoție conștientă, vreo senzație de foame specifică sau o nevoie nutrițională. Ei simt doar o dorință inconștientă de a se hrăni, conștient însă nu ajung la o senzație de sațietate, se opresc doar atunci când stomacul simte un disconfort mult prea mare. În aceste situații, este vorba de obicei despre o asociere neplăcută făcută poate chiar în primele luni de viață. Fie copilul a fost hrănit într-un mod rece, absent de emoție, fie căldura afectivă a fost, însă laptele a fost insuficient din diferite motive, iar copilul a asociat acest proces alimentar cu o lipsă.

În viața de adulți în funcție de experiențele conștiente sau inconștiente pe care le-am asociat cu mâncarea, pe fondul unor lipsuri emoționale, ne refugiem în mâncare pentru a simți plăcere, pentru a ne liniști atunci când suntem prea agitați sau pentru a găsi un prieten în mâncare, atunci când simțim nevoia de companie și consolare.

Cum ne afectează?

Aceste soluții ne pot întreține într-un cerc vicios în felul următor: avem o nevoie emoțională pe care încercăm să o satisfacem prin intermediul mâncării, însă obținem doar o plăcere de moment dar și un sentiment de vinovăție, neputință și o puternică voce critică din interior ce ne blamează pentru astfel de obiceiuri. Nevoile noastre emoționale nu numai că rămân nesatisfăcute, ba chiar se intensifică pe măsură ce încercăm să le împlinim într-o manieră disfuncțională. În plus, aceste trăiri neplăcute ne pot arunca din nou în fața mâncării, urmând același ciclu, dar mult mai intens. În cazurile extreme, ne putem îngrășa peste măsură, propria imagine corporală se va schimba în sens negativ, iar uneori putem intra într-o stare depresivă ce ne va afecta întreaga funcționalitate.

Ce soluții avem?

Pentru a putea interveni într-un mod adecvat atunci când obiceiurile noastre alimentare sunt disfuncționale este important să ne conștientizăm stările emoționale. Încearcă să identifici ce anume simți, atât la nivel fizic cât și ca stare emoțională, înainte să apelezi la mâncare pentru a te consola. Poți observa un tipar, cum ar fi acela că îți vine să mănânci de fiecare dată când te simți singur sau trist?

Ce anume gândești în acele momente? Este posibil să devii foarte critic cu tine însuți în acele momente și să consideri că doar mâncarea te poate consola și salva din fața propriei muștruluieli pe care ți-o faci.

Identificând emoțiile tale și atitudinea față de propria persoană, poți intra în contact cu nevoile emoționale din spatele acestui comportament nociv. Doar conectându-te cu tine poți afla și care este durerea ta mai profundă care cu siguranță nu este legată de mâncare.

Fii înțelegător cu tine!

Adoptă o voce blândă cu tine, vorbește-ți ca și când ai vorbi cu un prieten aflat în suferință. De cele mai multe ori suferințele capătă amploare, deoarece gândurile noastre pleacă în trecut sau în viitor, iar noi ne putem astfel întrista sau îngrijora peste măsură.

Încearcă pe cât poți de mult ca atunci când mănânci să rămâi în prezent, conectat la acel moment. Te poți ajuta de un exercițiu de minfulness în acest sens: observă ceea ce mănânci, culorile, mirosul și gustul, ancorându-te cât mai bine în acel moment în care te hrănești.

Sursa: unica.ro