CONFIRMAT! Dosarul lui Chiril Gaburici a ajuns la Procuratura Generală
2769
Dosarul de investigare a falsificării actelor de studii ale premierului Chiril Gaburici a ajuns pe masa procurorilor. Procuratura Generală susține că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis dosarul în cauză. Acesta conţine materiale privind audierea mai multor persoane, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii, documentele de studii în original, alte probe administrate în această cauză de către Direcţia Generală Urmărire Penală a IGP al MAI.
„Având în vedere faptul că dosarul vizează o persoană care deţine o funcţie de înaltă demnitate publica, cazul va fi instrumentat în continuare de Procuratura Generală, conform competenţelor legale în acest sens. Procurorul care gestionează cauza a dispus vineri, 5 iunie, o serie de acţiuni ce vizează continuarea anchetei, inclusiv audierea cetăţeanului Chiril Gaburici. Pe moment, acestea sunt informaţiile care pot fi oferite public”, se precizează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Amintim că acest scandal a izbucnit după ce „Ziarul de Gardă” a publicat date despre CV-ul acestua. Potrivit sursei, prim-ministrul a picat BAC-ul și a fost exmatricuat, iar studiile superioare le-a făcut la fără frecvenţă în cadrul unei universități care nu avea licență de activitate. Întrebarea pe care și-o punea publicția era în baza cărui document fusese admis la studii superioare Gaburici.
Ministerul Afacerilor Interne a demarat o anchetă care a stabilit că documentul prezentat de Gaburici, de absolvire a gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Chișinău, este fals.
07.05.2018
08:30
5796
Copii găsiţi fără organe. Poliţia Română: NU DISTRIBUIŢI!
17.09.2017
10:30
3267
STOP FALS! Dezinformarea și falsurile, stimulate de lipsa sancţiunilor
06.09.2017
11:00
2972
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
15.08.2017
14:30
2246
FALS: ONG-urile și portalurile din Moldova sunt finanțate de NED pentru propagandă și partizanat politic
15.08.2017
09:00
2479
STOP FALS // Atenţie: site-urile cu ştiri false infectează spaţiul mediatic
10.08.2017
15:00
2921
Un nou FALS în presa din Rusia: Europa devine focarul hepatitei A
22.08.2016
14:00
3301
GALERIE FOTO // Vedete despre care s-a zvonit că au murit
20.12.2014
09:29
3096
„Registru” DEZMINTE: pașapoartele biometrice nu pot fi falsificate
21.08.2014
09:31
2856
DECIS // Funcționarul care a fost implicat într-un act de CORUPȚIE nu va mai putea să se angajeze în serviciul public
11.07.2014
16:50
2623
Cum va schimba un MILION de dolari viața a 120 de mii de moldoveni
11.07.2014
11:07
2370
Acord important, semnat de Iurie Leancă la Berlin
10.06.2014
10:22
3179
Ministerul Justiției vrea să reformeze INJ
20.03.2026
19:12
13
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
95
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
81
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
275
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
343
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
319
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
398
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
447
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
462
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
509
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
491
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
553
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
680
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
694
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
691
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
696
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
739
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
674
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
768
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
667
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
728
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
765
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
679
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
721
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
758
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














