CONCURS // Parlamentul caută un candidat la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor
1466
Parlamentul a lansat, la finele săptămânii trecute, un concurs pentru selectarea candidatului la funcția membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea Legislativului
Concursul se va desfășura în două etape - depunerea/admiterea dosarelor și interviul.
Astfel, până pe 13 decembrie curent, candidații pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs.
Dosarul va conține următoarele acte:
1) Curriculum vitae;
2) Scrisoare de motivare redactată în limba de stat (română), care va include și Platforma privind principalele obiective pe care le va urmări candidatul dacă va fi ales membru al Consiliului Superior al Procurorilor;
3) Dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia buletinului de identitate și fișa de însoțire);
4) Studii superioare juridice (copia diplomei/licenței de studii și, opțional alte acte de studii);
5) Acte ce confirmă experiența în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani;
6) Referință de la două persoane, cu indicarea datelor de contact ale acestora (nume, prenume, adresă electronică, număr de telefon);
7) Cazierul judiciar;
8) Declarație pe proprie răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, care ulterior va fi confirmată prin Certificatul de integritate;
9) Consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie și/sau alte autorități antrenate în proces;
10) Declarație de avere și interese personale în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. I din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, semnată olograf.
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















