Concurs în toi la CSP, în timp ce guvernarea pregătește reguli noi pentru numirea în funcție a unui procuror general: Dodon joacă la două capete?
2583
Unimedia Guvernul a anunțat recent un proiect de modificare a Legii cu privire la Procuratură, care stabilește noi criterii pentru numirea în funcție a unui procuror general.
Deși proiectul urma să fie supus votului la ședința din această săptămână a Parlamentului, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a declarat într-o emisiune televizată că socialiștii nu au vrut să-l susțină.
Între timp, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a lansat un concurs pentru această funcție, iar doritorii pot să-și depună dosarele până pe 10 septembrie curent.
Eugen Roșca, șeful Serviciului Protocol de la CSP, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că până acum nu a fost depusă nicio cerere de participare la concurs. În cazul în care aceeași situație va fi înregistrată și pe 10 septembrie, CSP ar putea decide prelungirea concursului.
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, susține că acest concurs inițiat de CSP ar fi o manevră a „vechiului sistem”, sugerând că președintele Igor Dodon l-ar susține.
„Păcat că Dodon nu înțelege că acest CSP este total discreditat și nu are dreptul să participe în actele de justiție. Regret că Parlamentul nu a intervenit rapid pentru a curma acest așa-zis concurs, dar cred că el oricum nu va avea loc”, a comentat Slusari.
Menționăm că, potrivit propunerilor lansate de Ministerul Justiției, procurorul general va fi numit în funcție de către șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul celor doi candidați propuși de către o Comisie de concurs, din care vor face parte ministrul Justiției, doi foști procurori sau judecători cu cel puțin 10 ani de experiență în funcția de procuror sau judecător, un reprezentant al societății civile și un psiholog, toți cu o reputație profesională ireproșabilă, selectați de ministrul Justiției.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți


















