Compania canadiană „World Wide Minerals”, solicitări ABSURDE față de Kazahstan. „Guvernul Canadei consideră Kazahstanul succesor al tuturor obligaţiilor legate de investiţiile URSS”

„Un nou stat independent nu este obligat să menţină în vigoare sau să devină parte la orice tratat doar pe motiv că la data succesiunii statelor tratatul era în vigoare cu privire la teritoriul la care se raportează succesiunea de state”

Acesta este un fragment din Convenţia ONU de la Viena din anul 1978 „Privind succesiunea statelor la tratate”. Un document mai mult decât serios şi reprezentativ. Conform prevederilor acestui document, aplicat situaţiei cu acţiunea de mulţi ani în justiţie cu privire la Kazahstan, din partea companiei miniere canadiene „World Wide Minerals” (WWM), Republica central-asiatică nu este obligată să îndeplinească obligaţiile URSS, se arată într-un comentariu pe www.kginfo.ru.

Se pare că în această poveste demult trebuia pus punctul final. Şi cel mai mult de acest aspect ar trebui să fie interesat guvernul canadian și nu compania care a jucat tot acest teatru al absurdului. Anume Ottawa, care din nişte motive neclare continuă să fie de partea companiei care s-a dovedit a fi de rea credință.

Incursiune în istorie

În anul 1995, după destrămarea Uniunii Sovietice, compania canadiană „World Wide Minerals” s-a adresat guvernului Kazahstanului cu o propunere de afaceri. Republica trebuia să pună la dispoziţia spre exploatare zăcămintele de uraniu, împreună cu complexul de extracţie a uraniului, precum și a combinatului chimic şi de minerit. În schimb, WWM a promis să investească în dezvoltarea industriei cel puţin 100 de milioane de dolari timp de mai mulţi ani. De asemenea, aceasta şi-a declarat disponibilitatea de a atrage parteneri, investitori industriali şi financiari. În paralel, ceea ce este destul de important, aceștia au promis să menţină în forma cuvenită toată infrastructura socială din jurul complexului. Adică grădiniţe de copii, sisteme de încălzire pentru oraşul din zonă şi altele. În acelaşi timp, managerii WWM au asigurat că muncitorii kazahi nu vor fi concediaţi. Dimpotrivă. Se promitea că ei vor fi recalificaţi conform modelelor occidentale şi chiar vor fi trimişi la perfecţionarea profesională în Canada. După un an părţile au semnat contractul.

În plus, Kazahstanul a garantat companiei canadiene că va primi licenţa pentru exportul uraniului pe piaţa internaţională, dar s-a pus o singură condiţie – acest lucru trebuie să e realizeze în cadrul legislaţiei kazahe. O condiţie destul de clară şi obişnuită. Însă, acest detaliu va deveni ulterior reprezentativ pentru toată această poveste.

Canadienii ştiind foarte bine că cota de vânzare a uraniului kazah în SUA aparţine companiei americane „Nukeminc”, totuşi au cerut guvernului ţării această cotă să fie acordată, de fapt, lor, canadienilor. Ca răspuns au fost refuzaţi pentru că dreptul exclusiv a fost acordat companiei americane. Dar investitorii din Canada n-au vrut să renunţe şi au mers practic la şantaj, oprind producţia la întreprinderile pe care le-au primit în administrare. Acum deja este foarte clar că canadienii de la bun început nu au avut de gând să-şi respecte promisiunile şi nu intenţionau să investească în dezvoltarea sectorului de uraniu kazah. Deja după o jumătate de an de astfel de politică absurdă, îngrozitoare prin cinismul său, combinatul chimic şi de minerit „Tselinniy” a înregistrat pierderi, iar nivelul de producţie a scăzut aproape cu 60%. Combinatul de uraniu, care era promiţător, a ajuns în mizerie şi degradare.

Oprire producţiei a fost argumentată de WWM prin faptul că n-ar exista posibilitatea de comercializare a produselor, făcând aluzii la adresa SUA, deşi piaţa mondială nu se limitează doar la Statele Unite. Dar companiei canadiene puţin îi păsa de asta. Spre deosebire de guvernul kazah, care după ce a acuzat World Wide Minerals de încălcarea legislaţiei kazahe şi prejudicierea întreprinderii şi mediului, a reziliat contractul cu canadieni. Acei, la rândul său, numai din cauza acţiunilor sale necugetate şi insolvenţei financiare au dat faliment. Bunurile WWM au fost vândute.

Mai departe a venit o serie de procese. World Wide Minerals au înaintat mai multe acţiuni de judecată împotriva guvernului Kazahstanului şi „Kazatomprom” în Curtea internaţională de arbitraj de la Stockholm şi în instanţe americane. Dar toate încercările de-aşi recupera activele sau de a primi despăgubiri s-au încheiat invariabil cu pierdere. În special, cum a arătat Curte de Apel din districtul Columbia – „decizia de a elibera sau nu licenţa de export este un act suveran al Kazahstanului, bazat pe legile şi ordinele interne ale republicii”. Încă un detaliu nu mai puţin important în favoarea republicii – Canada n-a avut un acord cu privire la promovarea şi protecţia mutuală a investiţiilor cu Republica Kazahstan, pe când SUA a avut. Documentul respectiv a intrat în vigoare în anul 1994. Şi în baza lui de la bun început compania americană „Nukeminc” era facilitată din partea Kazahstanului.

Dar World Wide Minerals nu s-a liniştit aici. Şi s-a făcut o altă rundă de confruntare. La începutul anului trecut Tribunalul de Arbitraj din Canada a examinat şi a admis acţiunea companiei miniere canadiene împotriva Kazahstanului. Mai mult de atât, suma pretinsă a crescut de la prejudiciu de 1 miliard de dolari, la suma actuală de 3 miliarde. La ce speră canadienii? Acest lucru va suna straniu şi este ceva cu ce a început acest material, dar partea canadiană invocă Acordul bilateral de investiţii dintre Canada şi URSS care garantează protecţia investiţiilor canadiene. Această poziţie absurdă a fost susţinută nu doar de Tribunalul de Arbitraj, ci şi de guvernul Canadei care a declarat că Kazahstanul este succesorul tuturor obligaţiilor legate de investiţii ale URSS. Cum se spune, fără comentarii. Juriştii companiei World Wide Minerals au mers mai departe şi au declarat de fapt următoarele– „aceasta este o decizie istorică în domeniul dreptului internaţional. Pentru prima dată o altă ţară, în afara Rusiei, va fi considerată drept succesorul juridic al acordului de investiţii încheiat de URSS”.

Ce se poate spune, situaţia s-a dus definitiv în tragicomedie. În Kazahstan lumea refuză să înţeleagă, de ce un acord semnat de preşedintele Consiliului de Miniştri al URSS, Nikolai Ryzhkov, trebuie să prevaleze asupra intereselor naţionale ale republicii suverane? Cine este acest Ryzhkov pentru un stat independent? De fapt, este un străin. În plus, cum Kazahstanul se poate considera succesorul legal al URSS, dacă Rusia demult şi-a asumat acest rol? Întrebările din partea canadiană rămase fără răspuns.

La data de 21 decembrie 1991, când FR a fost propusă şi prin decizia Consiliului şefilor statelor CSI a fost sprijinită ideea statului succesor pentru ca Rusia „a continuat statutul de membru la URSS în cadrul ONU, inclusiv statutul de membru permanent în Consiliul de securitate şi în alte organizaţii internaţionale”. În limbajul dreptului internaţional aceasta înseamnă un singur lucru – spre deosebire de celelalte republici ale fostului URSS, care s-au declarat state noi, Federaţia Rusă a rămas acelaşi stat – succesor al drepturilor şi obligaţiilor fostei URSS şi ai RSFSR şi ai Imperiului Rus care au existat înainte.

Comunitatea internaţională practic imediat după destrămarea URSS a recunoscut această poziţie nouă a Rusiei. În schimbul renunţării fostelor republici la cota din activele străine ale Uniunii Sovietice, Moscova şi-a asumat şi toate obligaţiile financiare ale URSS faţă de creditorii străini. Partea leului din datoria de aproximativ de 64% a apărut în ultimii ani de existenţă a ţării sovietelor, când statul muribund în zadar căuta „aurul partidului”, iar guvernul încerca să rezolve toate problemele interne prin împrumuturi de pe piaţă externă. În anul 2006 FR a achitat datoriile către Clubul de la Paris şi toate ţările lumii care fac parte din acesta, consideră această ţară de acum singurul succesor legal al datoriilor şi activelor fostei URSS.

Experţii internaţionali spun: „Dacă după destrămarea ţării, statalitatea naţională se schimbă în sens juridic internaţional, atunci personalitatea juridică internaţională este întreruptă”. Şi acest lucru se aplică pe deplin Kazahstanului. Un alt fapt. Compania WWM nu a lucrat niciodată în condiţiile URSS şi doar din acest motiv nu poate face apel la un acord învechit şi nul. Interesantă este şi politica în sine a Canadei. Spre deosebire de multe alte state occidentale, care după destrămarea Uniunii s-au grăbit să încheie acorduri de încurajare şi tratate pentru protejarea reciprocă a investiţiilor cu republicile independente, Ottawa n-a făcut acest lucru. Probabil, considerând recunoaşterea ilegimităţii cadrului juridic al URSS ca fiind o chestiune neimportantă şi inutilă. De aceea continuă să insiste ca asta să revină în trecutul sovietic şi să procedeze în contradicţie cu interesele proprii naţionale. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla niciodată şi nu poate exista, spun analiştii. Nici o ţară din lume nu va face aşa ceva, şi nu există motive pentru aşa ceva.

Specialiştii, între timp, fac previziuni. Şi în privinţa Ottawei nu sunt tocmai de consolare. În primul rând, susţinând WWM, guvernul canadian poate complica semnificativ relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. În al doilea rând, implicându-se într-o cauză pierdută din start, Canada fără să vrea îşi dăunează şi îşi ştirbeşte imaginea. Acest lucru, de asemenea, poate duce la o acţiune în întâmpinare din partea Kazahstanului al cărui răbdarea la fel nu este infinită. Şi deci, este foarte posibil că pentru nişte decizii lipsite de competenţă, vor plăti contribuabilii canadieni de rând. La urma urmei, cheltuielile de judecată în astfel de cazuri, de regulă, ating sume considerabile. Mai există o explicaţie notorie a poziţiei nu tocmai adecvate luate de Ottawa – posibila prezenţă a unei componente de corupţie în toate acestea. Un lobby puternic în guvern al intereselor WWM, care nu doreşte să piardă şi să-şi dăuneze, deşi reputaţiei de iniţiator al conflictului, foarte evident, i-a venit sfârşitul justificat.

Din presa internațională