Comisia Europeană accelerează planul de susținere a Ucrainei din profiturile generate de ACTIVELE ruse
800
Comisia Europeană intenționează să ofere Ucrainei, anul acesta, două-trei miliarde de euro din profiturile generate de activele ruse blocate prin sancțiuni, accelerând, dacă statele membre vor accepta, planul de finanțare a Kievului, în contextul blocajului din SUA, afirmă surse citate de cotidianul Financial Times.
Conform unor oficiali UE, care au preferat să mențină anonimatul, Comisia Europeană elaborează un plan care va implica preluarea profiturilor generate de activele ruse, prin tranzacții efectuate de grupul central de stocare a activelor, Euroclear.
După luni de dispute procedurale, prima tranșă a fondurilor ar putea fi furnizată Ucrainei în iulie, dacă Bruxellesul va obține aprobarea statelor membre în cadrul Consiliului UE. Propunerea va fi formulată înaintea summitului Consiliului European programat săptămâna viitoare.
Grupul Euroclear a imobilizat active ruse în valoare de 190 de miliarde de euro, generând, prin tranzacții, profituri de 3,85 de miliarde de euro. Anul acesta, Ucraina ar putea primi două-trei miliarde de euro din aceste profituri, iar suma totală ar putea ajunge la 20 de miliarde de euro până în 2027, conform unor oficiali europeni.
Comisia Europeană a accelerat planurile pentru ajutarea Ucrainei în contextul blocajului din Congresul SUA privind continuarea asistenței militare destinate Kievului.
Compania financiară multinațională Euroclear, cu sediul în Belgia, a avertizat în februarie că planul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7) de utilizare a activelor ruse blocate prin sancțiuni pentru garantarea creditelor destinate Ucrainei riscă să afecteze stabilitatea financiară a Europei.
Lieve Mostrey, directorul companiei din Bruxelles specializată în stocarea activelor financiare, a declarat că planul G7 ”s-ar apropia de confiscarea indirectă” a activelor ruse, ceea ce ar expune grupul unor litigii.
„Folosirea activelor care nu îți aparțin ca garanții se apropie de o confiscare indirectă sau de un angajament de confiscare în viitor, ceea ce ar putea avea exact aceleași efecte pe piețe ca și confiscarea directă”, a atras atenția Lieve Mostrey, subliniind că o astfel de inițiativă ar expune Euroclear unor litigii.
Administrația SUA insistă să fie confiscate activele Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei, dar Germania, Franța, Italia și Banca Centrală Europeană s-au opus, argumentând că activele străine beneficiază de imunitate în virtutea reglementărilor internaționale și avertizând că ar putea fi subminat sistemul monetar european, care ar putea începe să fie considerat nesigur.
Administrația de la Moscova a avertizat că va avea ”o reacție exemplară” la planurile Occidentului de blocare a activelor ruse. Conform unor oficiali de la Moscova, Rusia pregătește blocarea unor active occidentale în valoare de 288 de miliarde de dolari.
11.04.2026
08:05
166
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
481
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
499
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
532
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
548
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
581
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
712
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
554
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
511
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
678
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
584
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
530
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
19
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
459
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
484
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
524
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
543
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
572
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
707
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
548
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
507
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
673
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
579
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
526
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
847
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
660
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
758
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
770
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
756
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
717
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
925
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
944
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
880
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
788
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
713
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
813
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
888
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














