Comisia Electorală Centrală și-a ales vicepreședintele și secretarul: Pavel Postică și Alexandr Berlinschi
1978
Pavel Postică va ocupa funcția de vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), iar Alexandr Berlinshi - pe cea de secretar al instituției.
Decizia a fost luată astăzi de către membrii CEC, în ziua în care expiră termenul maxim prevăzut de lege privind alegerea conducerii instituției.
CITIȚI și Boicotul ședinței Parlamentului i-a lăsat pe socialiști și comuniști FĂRĂ membri la CEC: Cine sunt cei cinci membri noi ai autorității electorale centrale votați de către Legislativ
Amintim că, pe 17 septembrie curent, cei șase membri ai CEC au ales președinta Comisiei - pe Angelica Caraman, și au amânat alegerea vicepreședintelui și secretarului pentru ca Parlamentul să numească încă trei membri din partea opoziției.
Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar cei cinci membri ai CEC din partea majorității parlamentare și Pavel Postică numit de președinta Maia Sandu la Comisie au ales și ceilalți reprezentanți ai conducerii autorității electorale centrale.
CITIȚI și CEC îndeamnă Parlamentul să se grăbească și să numească cei trei membri ai autorității electorale centrale din partea opoziției până la 1 octombrie curent
Potrivit Codului electoral, alegerea președintelui, vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale urmează să aibă loc nu mai târziu de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de confirmare a noii componențe a CEC, termen care a expirat azi.
Mandatul noilor membri ai Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
16:24
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















