Circa 7 000 de copii ai românilor de pretutindeni, inclusiv din R. Moldova, au participat la cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC” a Guvernului României: „Șansa să simțiți că faceți parte dintr-o comunitate mai mare: poporul român”
1816
DRP
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a încheiat oficial, joi, 29 august, cea de a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC”, organizată în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și cu sprijinul Direcțiilor Județene pentru Tineret și Sport și al Patriarhiei Române.
„În acest an, Programul de tabere ARC a atras aproximativ 7 000 de participanți din 20 de țări, iar mulți dintre aceștia au avut ocazia să descopere pentru prima dată frumusețea și diversitatea României. A fost o ediție-record atât în privința numărului de participanți, cât și a locațiilor implicate, cea mai mare din istoria acestui program”, a declarat Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a apreciat că acest program le-a oferit tinerilor șansa să se „reconecteze la tot ceea ce înseamnă România și a fi român”.
„Dragi tineri, ați avut șansa să redescoperiți valorile care ne unesc, să vă reîmprospătați cunoștințele despre cultura, spiritualitatea, tradițiile și identitatea noastră și să simțiți că faceți parte dintr-o comunitate mai mare: poporul român. Familia și comunitatea sunt esențiale pentru noi toți. Într-o lume în care tehnologia ne apropie, dar ne și distanțează uneori de ceea ce contează cu adevărat, acest program de tabere v-a oferit ocazia să vă reconectați la tot ceea ce înseamnă România și a fi român”, se arată în mesajul premierului Marcel Ciolacu, transmis de Andrei Ungar, consilier de stat.
Menționăm că, de-a lungul celor nouă săptămâni de tabără, 226 de profesori și 70 de voluntari au desfășurat cu copiii ateliere de limbă română, istorie, geografie și creație (muzică, pictură, teatru și dans). De asemenea, în programul taberelor au fost incluse activități sportive și excursii la principalele obiective turistice și culturale din cele șapte județe în care au fost organizate aceste tabere - Botoșani, Buzău, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Neamț, Prahova și Vrancea.
Potrivit DRP, cu sprijinul direcțiilor județene pentru tineret și sport, au fost incluse și activități de prim-ajutor, de prevenție în caz de situații de urgență, antidrog, anti-bullying, altele, organizate de instituțiile responsabile, astfel încât să-i familiarizeze pe copii cu competențele, misiunile specifice ale acestora și cu responsabilitățile pe care trebuie să și le asume cetățenii.

Programul de Tabere „ARC” 2024, desfășurat în perioada 2 iulie – 3 septembrie 2024, s-a derulat în serii de câte șapte zile, în următoarele locații: Centrul de agrement Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud; Centrul de agrement Codrii de Aramă - Agafton, județul Botoșani; Centrul de agrement Poiana Pinului, județul Buzău; Centrul de agrement Căprioara, județul Hunedoara; Mănăstirea Caraiman, județul Prahova; Centrul de agrement Oglinzi, județul Neamț, Centrul de agrement Gălăciuc, județul Vrancea.
Pe scena evenimentului de închidere a ediției din anul curent a Programului „ARC”, Ansamblul de dans popular „Nufărul” din Cahul, Republica Moldova, Ansamblul etno-folcloric „Izvorașul” din satul Ropcea, regiunea Cernăuți, Grupul folcloric „Urmașii lui Ștefan” din satul Mahala, Ucraina, și Orchestra „Mărțișorul” din Cernăuți au prezentat atât invitaților, cât și participanților din Tabăra Poiana Pinului un program artistic prin care au pus în valoare costumul popular autentic și folclorul românesc.
La evenimentul de închidere a celei de-a XV-a ediții a Programului de Tabere „ARC” au participat Gheorghe Cârciu, europarlamentar, Janina Sitaru, secretar de stat pentru relații interinstituționale, care a transmis mesajul de susținere al Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Paraschiv, subsecretar de stat, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care a transmis mesajul ministrului Natalia Intotero, Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău, Daniela Palcău, inspector școlar general, Buzău, din partea Ministerului Educației, Irina Stănculescu, consul general al României la Cernăuți, Florin Vasiloni, consul general al României la Szeged, Daniel Banu, consul general al României la Gyula, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Părintele Arhimandrit David Petrovici (Mănăstirea Caraiman) și Pr. Alin Iarca, Parohia Pescara (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei).
Programul de Tabere „ARC”, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, dedicat elevilor şi tinerilor români din afara granițelor țării, își propune să ofere participanților o perspectivă actualizată asupra istoriei, culturii și civilizației românești, vizând totodată păstrarea și afirmarea identității culturale a românilor de pretutindeni.
07.04.2026
23:37
273
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
298
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
348
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
451
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
387
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
473
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
359
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
339
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
305
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
333
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
89
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
273
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
326
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
424
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
366
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
449
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
336
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
320
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
285
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
312
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
497
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
441
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
406
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
377
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
429
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
541
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
554
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
492
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
528
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
634
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
536
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
528
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
582
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
591
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
623
Horoscopul zilei 07.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














