Cine este Vladimir Golovatiuc, candidatul majorității PSRM-ȘOR la funcția de PREMIER. Ce funcții a deținut în ultimii 30 de ani și când s-a implicat în POLITICĂ
2480
socialistii.md Noul candidat al majorității parlamentare PSRM-ȘOR la funcția de premier, Vladimir Golovatiuc, deține în prezent funcția de Ambasador al R. Moldova la Moscova, este fost deputat socialist cu studii în Rusia. De profesie este economist și cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o în domeniul bancar și cel academic. A activat în cadrul Băncii Naționale a Moldovei și a condus pentru o scurtă perioadă Biroul Național de Statistică, se arată înt-un comunicat de presă al Partidului Socialiștilor din R. Moldova.
Cariera sa politică a început cu alegerile parlamentare din 2014. Ca deputat PSRM, a fost numit secretar al Comisiei economie, buget și finanțe și a fost membru al Adunării Interparlamentare a Țărilor Membre ale CSI, dar și al grupurilor de prietenie cu Federația Rusă, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Armenia.
Între 1979 și 1984, Golovatiuc a studiat la Facultatea de Economie a Universității de Stat din Sankt Petersburg. Pentru doi ani a revenit în Moldova, unde a predat la Catedra de Economie Politică a Institutului Agricol din Chișinău. Între 1986 și 1989 se întoarce în Sankt Petersburg și obține titlul de doctor în științe economice.
Citește și: Ambasadorul R. Moldova la Moscova, CANDIDATUL majorității PSRM-ȘOR la funcția de premier
În 1989, Vladimir Golovatiuc a revenit definitiv în Moldova și a mai predat un an la Institutul Agricol din Chișinău. Între 1989 și 1993 ocupă un șir de funcții în cadrul Uniunii Raionale a Societăților de Consum Râșcani. Din 1993 și până în 2000 a activat la Banca Națională a Moldovei, unde a fost întâi șef adjunct, apoi director al Direcției politică monetară și cercetări, ajungând director executiv al BNM și membru al Consiliului de administrație.
În 2000, trece în sectorul privat și devine prim-vicepreședinte al Consiliului de administrație la B.C. „Businessbanca”. În 2003 părăsește această funcție și devine expert financiar la revista „Банки и финансы”, cunoscută drept „Profit” în limba română. Între 2005 și 2008, este angajat în calitate de consultant național în cadrul unui proiect al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind monitorizarea și evaluarea situației macroeconomice și a sectorului financiar.
După încheierea proiectului, devine director general al Biroului Național de Statistică între 2008 și 2009 , an în care se întoarce în sectorul bancar. Până în 2011 ocupă funcția de șef al Direcției credite la B.C. „FinComBank”. Deși încă nu intră direct în politică, în perioada 2011–2013 activează în cadrul Institutului de Modernizare al Moldovei.
29.07.2021
17:20
29.07.2021
15:20
06.05.2021
22:02
08.04.2021
12:31
18.03.2021
15:59
17.12.2020
16:08
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:36
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Horoscopul zilei 10.09.2026
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
















