Stiri

Cine este omul lui Dodon din Comisia pentru acordarea cetăţeniei, reținut de CNA: 2 500 de euro pentru un pașaport moldovenesc

Social 09.07.2019 09:30 Vizualizări7094
Cine este omul lui Dodon din Comisia pentru acordarea cetăţeniei, reținut de CNA: 2 500 de euro pentru un pașaport moldovenesc Deschide

Șeful Direcției Juridice a Administrației Prezidențiale, Alexandru Ohotnicov, este membrul Comisiei pentru acordarea cetăţeniei de pe lângă preşedintele Republicii Moldova, reținut zilele trecute de către ofițerii CNA. Informația a fost confirmată de sursele Deschide.MD, apropiate anchetei.

Ohotnicov, dar și un intermediar, sunt bănuiți că l-ar fi ajutat pe un cetățean străin să obțină cetățenia moldovenească fără impedimente.

Potrivit unui comunicat al CNA remis presei, bănuiții ar fi acționat în complicitate, iar pentru serviciile lor ar fi cerut 2 500 de euro.

În anul 2006, Alexandru Ohotnicov, pe atunci şef al Serviciului acte ale preşedintelui al Direcţiei drept şi relaţii publice a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, a fost decorat de Vladimir Voronin cu Ordinului „Gloria Muncii”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4864 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 877 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri