Cinci entități având legături cu Kremlinul au activele înghețate în România
1431
Guliver/GettyImages Trei firme și două persoane fizice au fost identificate în România ca având legături cu Kremlinul și prin urmare au activele înghețate, în conformitate cu sancțiunile decise de Uniunea Europeană, a declarat duminică seara, la Digi24, premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă în România există companii ruseşti care alimentează războiul lui Vladimir Putin, premierul Nicolae Ciucă a precizat că instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul, iar până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice. „Intră sub sancţiuni, pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a precizat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă asta înseamnă că tot ce au ele în România este blocat în acest moment și nu mai pot face transferuri financiare, premierul a confirmat că „exact asta se întâmplă”.
Conform premierului, ministrul finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci entități au fost înghețate „imediat ce au fost identificate”.
Liderul PNL, fostul premier Florin Cîțu, declara săptămâna trecută că România trebuie neapărat să implementeze sancțiunile impuse Rusiei la nivel european. Potrivit președintelui PNL, în țara noastră „sunt în jur de 600 companii cu acționari legați de Rusia, legați de oligarhi din jurul lui Putin”.
Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și alte țări occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei. Chiar dacă Moscova și-a construit un mecanism defensiv pentru a-și proteja economia, aceste sancțiuni își fac deja simțit efectul și vor avea repercusiuni pe termen lung.
Vladimir Putin a declarat sâmbătă căsancţiunile occidentale împotriva Rusiei sunt asemănătoare unei declaraţii de război.
19.02.2026
17:44
192
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
196
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
19.02.2026
17:32
198
Rivian permite controlul mașinii direct de pe Apple Watch, odată cu un nou update software pentru vehiculele electrice
19.02.2026
17:27
189
OpenAI și Reliance aduc căutarea conversațională cu inteligență artificială pe platforma JioHotstar
19.02.2026
17:26
181
Startup-ul Reload lansează Epic, „arhitectul” care dă memorie comună agenților AI și obține o finanțare de 2,3 milioane $
19.02.2026
17:26
208
Donald Trump îl prezintă pe Nicuşor Dan drept „premierul României” și laudă poporul român ca fiind „fantastic”
19.02.2026
17:24
166
Portalul Ravenna Hub, breșă gravă de securitate: datele personale a peste un milion de copii, expuse online
19.02.2026
17:05
213
Raport șocant în Kenya: peste 1.000 de kenyeni recrutați de Rusia pentru frontul din Ucraina, de cinci ori mai mulți decât anunțaseră autoritățile
19.02.2026
16:52
149
AI-ul de programare, între promisiune și haos pentru proiectele open-source
19.02.2026
16:41
543
ULTIMA ORĂ // Ministrul Junghietu, DEZVĂLUIRI despre cei care au BLOCAT construcția liniei „independenței energetice” la comanda Rusiei: „Când vor fi desecretizate aceste documente… Au preferat să fie comozi Rusiei”
19.02.2026
17:44
81
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
80
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
19.02.2026
17:32
76
Rivian permite controlul mașinii direct de pe Apple Watch, odată cu un nou update software pentru vehiculele electrice
19.02.2026
17:27
88
OpenAI și Reliance aduc căutarea conversațională cu inteligență artificială pe platforma JioHotstar
19.02.2026
17:26
82
Startup-ul Reload lansează Epic, „arhitectul” care dă memorie comună agenților AI și obține o finanțare de 2,3 milioane $
19.02.2026
17:26
81
Donald Trump îl prezintă pe Nicuşor Dan drept „premierul României” și laudă poporul român ca fiind „fantastic”
19.02.2026
17:24
99
Portalul Ravenna Hub, breșă gravă de securitate: datele personale a peste un milion de copii, expuse online
19.02.2026
17:05
109
Raport șocant în Kenya: peste 1.000 de kenyeni recrutați de Rusia pentru frontul din Ucraina, de cinci ori mai mulți decât anunțaseră autoritățile
19.02.2026
16:52
98
AI-ul de programare, între promisiune și haos pentru proiectele open-source
19.02.2026
16:41
488
ULTIMA ORĂ // Ministrul Junghietu, DEZVĂLUIRI despre cei care au BLOCAT construcția liniei „independenței energetice” la comanda Rusiei: „Când vor fi desecretizate aceste documente… Au preferat să fie comozi Rusiei”
19.02.2026
16:31
230
Foști ingineri de la Google și LinkedIn lansează un startup de AI care ajută brokerii vamali americani să facă față haosului comercial provocat de Trump
19.02.2026
16:28
385
Președinția R. Moldova ANULEAZĂun decret de grațiere. Cine este persoana care va reveni în PUȘCĂRIE
19.02.2026
16:11
262
Startup-ul Freeform obține o finanțare de 67 milioane de dolari pentru a revoluționa imprimarea 3D metalică cu sute de lasere și AI
19.02.2026
15:56
229
Cum îți construiești echipa de fondatori și alegi investitorii potriviți: sfaturile unui VC cu sute de startupuri în portofoliu
19.02.2026
15:49
333
Apă potabilă și sanitație modernă pentru zeci de mii de locuitori din raionul Glodeni: vicepremierul Bolea verifică stadiul marilor proiecte de infrastructură
19.02.2026
15:43
701
Tensiuni tot mai mari în cercul puterii de la Kremlin. Un oligarh rus de top critică regimul Putin: Rusia este complet izolată
19.02.2026
14:19
359
Moldova își consolidează independența energetică: Junghietu anunță la Forumul gazelor o piață mai competitivă și diversificată
19.02.2026
14:09
454
Reliance anunță un plan de investiții de 110 miliarde de dolari pentru infrastructura AI, pe fondul cursei tehnologice din India
19.02.2026
13:43
484
Încep înscrierile la licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW cu sisteme de stocare a energiei în premieră pentru Republica Moldova
19.02.2026
13:05
404
Tineri din toată țara învață despre memoria Holocaustului, combaterea urii și implicarea civică
19.02.2026
13:02
506
Putin condamnă embargoul petrolier al SUA împotriva Cubei și promite sprijin total Havanei
19.02.2026
11:53
488
Studiu: sarea cu potasiu poate scădea tensiunea arterială, dar 70% din sodiu vine tot din alimente procesate
19.02.2026
11:17
501
Frondă europeană față de participarea UE la ”Consiliul Păcii” al lui Trump: Franța invocă ilegalitatea, Ungaria și Bulgaria se aliniază inițiativei
19.02.2026
11:10
478
Polițist din Hâncești și complicele său, condamnați cu suspendare de Curtea de Apel pentru corupere pasivă după ce fuseseră achitați în primă instanță
19.02.2026
11:07
726
Putin încearcă să-l determine pe Trump să renunțe la SANCȚIUNI și-i propune „cea mai mare afacere”: „Toți vor câștiga mulți bani”
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
Rivian permite controlul mașinii direct de pe Apple Watch, odată cu un nou update software pentru vehiculele electrice
OpenAI și Reliance aduc căutarea conversațională cu inteligență artificială pe platforma JioHotstar
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














