Cinci cantine sociale din R. Moldova vor alimenta 5 300 de nevoiași din R. Moldova timp de trei ani, grație unui proiect finanțat de UE
2011
Keystone Moldova
Cinci servicii de cantină de ajutor social din Republica Moldova vor alimenta, timp de trei ani, 5 300 de persoane din grupurile vulnerabile, prin intermediul Băncii de Alimente, grație unei finanțări de 1,3 milioane de euro oferite de Uniunea Europeană.
Proiectul „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, lansat astăzi la Chișinău, își propune să contribuie la ajustarea cadrului legal cu privire la activitatea serviciilor de cantină de ajutor social pentru a eficientiza funcționarea acestora, dar și să ofere suport pentru dezvoltarea Băncii de Alimente ca mecanism de colectare și distribuire a surplusului alimentar pentru a fi redirecționat către serviciile sociale.
Pe parcursul anului 2022, de exemplu, UE va susține financiar, în cadrul programului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”’, desfășurarea campaniei „Masa Bucuriei”, realizat în parteneriat cu Banca de Alimente. De asemenea, va fi cofinanțată activitatea cantinei sociale mobile „Aproape de Aproapele” din mun. Chișinău și a serviciului de cantină de ajutor social din satul Roșu, raionul Cahul, gestionate de Misiunea Socială „Diaconia’’.
„Uniunea Europeană oferă în mod continuu sprijin persoanelor vulnerabile din Republica Moldova în atenuarea impactului pandemiei COVID-19, crizei energetice și insecurității alimentare cauzate de războiul din Ucraina. Datorită finanțării UE oferite în cadrul acestui proiect, cinci servicii de cantină socială vor beneficia de îmbunătățiri logistice și de infrastructură, în baza modelelor inovatoare și a celor mai bune practici din statele membre ale UE. Cel puțin 5 300 de persoane vor beneficia de produse alimentare distribuite prin Banca de Alimente către serviciile sociale din toată republica”, a declarat Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției de Cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului.
Proiectul „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, finanțat de UE, va fi cofinanțat și implementat de „Keystone Moldova”, „Concordia. Proiecte Sociale’’ și Misiunea „Diaconia’’.
10.04.2026
19:02
262
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
224
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
221
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
383
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
385
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
356
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
618
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
454
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
559
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
581
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
572
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
569
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
19:02
40
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
65
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
73
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
341
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
358
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
332
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
578
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
433
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
532
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
561
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
551
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
554
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
760
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
744
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
720
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
629
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
588
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
700
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
755
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
798
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
712
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
653
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
648
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
706
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
732
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














