Cifrele care DEMONSTREAZĂ că cetățenii au fost folosiți „ca OSTATICI” în justificarea garanțiilor oferite de Guvern pentru BEM, BS și Unibank
3011
Expertul IDIS „Viitorul”, fost deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, consideră că cetățenii au fost folosiți „ca ostatici” în justificarea garanțiilor oferite de Guvern pentru Banca de Economii a Moldovei (BEM), Banca Socială și Unibank.
„Un argument în favoarea garanțiilor oferite de guvern pentru BEM, BS, Unibank a fost grija față de depunerile cetățenilor în acestea trei bănci. În momentul oferirii garanțiilor Guvernului, 2,39 de milioane cetățeni dețineau în aceste trei bănci depozite în mărime de 6,85 de miliarde de lei. Observăm un număr impunător de persoane fizice și o sumă la fel de impunătoare de bani. Însă, lucrurile devin mult mai nuanțate, dacă analizăm structura depozitelor persoanelor fizice. Astfel 2,3 milioane de cetățeni sau peste 96,5% dintre aceștia dețineau în aceste bănci depozite în sumă totală de doar 280 de milioane de lei, cea ce reprezintă 4,1% din totalul depozitelor persoanelor fizice. Aceste depozite erau protejate de legislație și 96,5% din deponenți au avut posibilitatea să primească suma integral din Fondul de Garantare a Depozitelor, fără nicio implicare a Guvernului. Suma medie a depozitelor acestor persoane era de 120 de lei”, scrie Ioniță pe blogul său.
Potrivit sursei citate, restul de 6,57 de miliarde de lei erau deținute de 84,7 mii de persoane. „Admit că era posibil de pus în discuții depozitele persoanelor fizice de până la 100 de mii de lei. Cred că putea fi justificată cumva protejarea lor într-o formă sau alta. Depozitele de până la 100 de mii de lei erau deținute de 75,8 mii de persoane sau 3,2% din totalul deponenților. Suma depozitelor se ridică la 2,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 30,8% din totalul depozitelor. Suma medie a unui depozit era de 27,9 mii de lei”, precizează acesta.
În același context, Veaceslav Ioniță spune că 4,46 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 65% din totalul depozitelor persoanelor fizice, au fost restituite persoanelor care dețineau depozite mai mari de 100 de mii de lei.
„Ei reprezentau 0,4% din deponenți sau 8,9 mii de persoane. Mărimea medie a depozitelor lor era de 500 de mii de lei sau de 4 000 de ori mai mare decât mărimea medie a celor 96,5% din deponenți care sunt protejați de lege. E ușor de observat că cei mulți au fost utilizați, pentru ca „unii” să-și primească liniștit toată suma depozitată în bănci”, constată expertul.
Ioniță concluzionează că statul avea obligația să asigure doar 280 de milioane de lei pentru cei 96,5% din deponenți.
Amintim că Guvernul condus de Iurie Leancă a acordat garanții de stat de peste 9 miliarde de lei, iar Guvernul Gaburici - de peste 5 miliarde de lei în 2014 și 2015. Leancă și-a justificat decizia prin faptul că cetățenii nu trebuiau să sufere din cauza fraudelor de la cele trei bănci.
16.01.2026
18:43
1006
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
981
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
869
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
834
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
813
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
1060
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1365
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1189
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
955
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1190
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
18.01.2026
12:43
352
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
540
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
453
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
476
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
557
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
492
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
821
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
756
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
756
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
985
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
843
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
980
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1180
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1154
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1293
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1075
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1018
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1526
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
1000
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1082
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
977
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
1022
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
866
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
829
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
814
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
Horoscopul zilei 18.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














