12:29:55 11.04.2026
Stiri

CIFRE // Câți procurori au fost SANCȚIONAȚI în 2015? Cine este singurul procuror DEMIS anul trecut

Anticorupție 10.05.2016 14:02 Vizualizări2230
CIFRE // Câți procurori au fost SANCȚIONAȚI în 2015? Cine este singurul procuror DEMIS anul trecut

În anul 2015, Colegiul Disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a examinat 59 de proceduri disciplinare în privința procurorilor din R. Moldova. Majoritatea acestor proceduri s-au încheiat însă fără a fi atras la răspundere vreun procuror.

Datele statistice arată că doar în privința unui procuror a fost validată sancțiunea disciplinară privind concedierea din sistem, iar în privința a trei procurori a fost aplicată sancțiunea de mustrare aspră.

Alți cinci procurori s-au ales cu mustrări, iar în privința a opt procurori, Colegiul Disciplinar a dispus sancționarea prin avertisment, se arată în raportul de activitate al CSP pentru anul 2015.

Aplicarea sancțiunii disciplinare de concediere a fost dictată de admiterea de către procurorul Oleg Oală a unor încălcări grave în activitatea sa, de conduita necorespunzătoare a acestuia în calitate de procuror, dar și pentru lipsă de integritate. Consiliul a considerat că pedeapsa aplicată de către Colegiul disciplinar este proporţională, fiind racordată la gradul prejudiciabil al abaterilor constatate, inclusiv s-a ţinut cont şi de cazierul disciplinar al titularului.

Precizăm că procurorul demis anul trecut pentru încălcări în activitate este acuzat că a intervenit în activitatea Gării Auto Nord pentru a obține facilități la regimul de deplasare, în afara concurenței, a microbuzelor pe care le avea în gestiune firma soției sale. Tot pentru protecția propriilor afaceri, procurorul sectorului Râșcani din Chișinău, Oleg Oală, a pornit un dosar penal în privința factorilor de decizie ai Agenţiei Naţionale Transport Auto, dosarul fiind ulterior tergiversat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 337 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 763 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte