Chișinău găzduiește Conferința SEEPAG: lupta împotriva corupției și crimei organizate în Europa de Sud-Est
2211
În anul 2025, Procuratura Republicii Moldova a deținut Președinția Grupului Consultativ al Procurorilor din Sud-Estul Europei (SEEPAG), o platformă regională de cooperare între procurorii din țările Sud-Estului Europei, având scopul de a întări cooperarea judiciară internațională în materie penală și de a combate criminalitatea transnațională. În acest context, pe 16 octombrie 2025, la Chișinău, a avut loc cea de-a 37-a Conferință SEEPAG, ce a abordat tema „Rolul corupției în extinderea criminalității transnaționale”.
Tema conferinței este extrem de relevantă, deoarece corupția continuă să fie un catalizator pentru rețelele criminale transfrontaliere, permițând infiltrarea lor în instituțiile publice, subminând statul de drept, erodând încrederea cetățenilor în justiție și afectând stabilitatea și securitatea regională. La conferință au participat reprezentanți din Republica Bulgaria, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia și Turcia. Evenimentul a avut ca invitați speciali pe Directorul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și pe Secretarul General al Rețelei Europene a Procurorilor (EJN), parteneri importanți ai SEEPAG.
De asemenea, au fost prezenți invitați din Italia, Franța, Arabia Saudită, reprezentanți ai Parchetului European (EPPO) și experți din proiectele Uniunii Europene în domeniul justiției și combaterii corupției. Procurorul General interimar al Republicii Moldova, domnul eAlexandru Machidon, prezent la deschidere, a declarat: „Faptul că reuniunea are loc astăzi aici, în capitala Republicii Moldova reprezintă nu doar o confirmare a angajamentului nostru comun față de valorile cooperării internaționale în domeniul justiției, ci și recunoașterea eforturilor pe care le depunem pentru a consolida statul de drept și a lupta contra criminalității organizate. Subiectul conferinței este unul de actualitate și de importanță majoră. Corupția nu este doar o infracțiune în sine, ci un catalizator al altor forme de criminalitate. Sunt convins că întrunirea de astăzi va genera nu doar reflecții teoretice ci și propuneri corecte pentru a reacționa mai ferm împotriva corupției și a criminalității transnaționale”.
La eveniment, conducătorii procuraturilor specializate au subliniat importanța colaborării internaționale și a schimbului de experiență între procurorii din regiune în combaterea criminalității organizate și corupției. În deschiderea conferinței, Președinta SEEPAG pentru anul 2025, doamna Diana Rotundu, procurorul șef al Secției asistență juridică și cooperare internațională din cadrul Procuraturii Generale a țării, a remarcat: „În lumea noastră interconectată, corupția a devenit partenerul tăcut al crimei transnaționale organizate – adaptându-se, extinzându-se și exploatând lacunele din sistemele noastre. Acest lucru necesită un nou nivel de vigilență, cooperare și integritate din partea organelor de drept.”
În marja evenimentului, s-a semnat Memorandumul de Cooperare între Rețeaua Europeană a Procurorilor (EJN), Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și Grupul Consultativ al Procurorilor din Sud-Estul Europei (SEEPAG). Acest document oferă un cadru structurat de cooperare, facilitând schimbul regulat de informații, inițiative comune și o delimitare clară a rolurilor și competențelor între cele trei entități, transformând colaborarea într-un parteneriat instituțional consolidat, menit să crească eficiența eforturilor comune împotriva criminalității transnaționale. Evenimentul de la Chișinău subliniează angajamentul Republicii Moldova de a contribui activ la fortificarea cooperării judiciare internaționale, la promovarea integrității și la eforturile regionale de prevenire și combatere a corupției și criminalității organizate.
Grupul SEEPAG a fost creat prin Declarația reprezentanților Procuraturilor din Sud-Estul Europei, în urma primei reuniuni a Grupului consultativ al procurorilor din Europa de Sud-Est, organizată la Belgrad în perioada 11-12 decembrie 2003. Procuratura Republicii Moldova este membră a SEEPAG încă din momentul înființării.
21.03.2026
20:49
246
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
435
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
494
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
598
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
534
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
700
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
577
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
620
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
734
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
788
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
755
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
678
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
20:49
232
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
431
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
489
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
593
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
528
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
695
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
573
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
612
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
730
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
784
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
752
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
677
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
732
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
737
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
779
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
722
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
684
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
689
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
839
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
779
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
641
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
792
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
868
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
870
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
919
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














