CENTENAR // Liviu Ciulei, marele cineast român, omagiat la ZFR Chișinău: Peliculele „Pădurea spânzuraților”, „Valurile Dunării” și „Erupția”, prezentate gratuit publicului basarabean
1487
ZFR Marele cineast român Liviu Ciulei va fi omagiat, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa, printr-o retrospectivă în cadrul ediției a noua a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău, ce va avea loc între 21 şi 24 septembrie la cinematograful Cineplex-Loteanu din centrul capitalei.
ZFR îi dedică celebrului regizor secţiunea RETRO, care îşi propune să aducă în atenţia publicului din Republica Moldova filme din patrimoniul cinematografiei române. Secţiunea va cuprinde cele trei lungmetraje pe care le-a regizat Liviu Ciulei: „Erupţia” (1957), „Valurile Dunării” (1960) şi capodopera „Pădurea spânzuraţilor” (1965).
Proiecţiile vor fi, ca de obicei, cu intrare liberă.
„Erupţia” spune o poveste de iubire pe fondul încercărilor unei echipe de muncitori de a găsi petrol într-un mic oraş care riscă depopularea. Deşi a fost realizat în plin realism socialist, criticii au remarcat că debutul lui Liviu Ciulei arăta o realitate incompatibilă cu dezideratele ideologice de atunci ale partidului.
Protagonistul din „Valurile Dunării”, al doilea film al cineastului, îi conduce pe membrii mișcării locale de rezistență într-un atac asupra unei barje care transporta arme și muniții pentru naziști în Al Doilea Război Mondial. “Ce aducea el nou era o anumită fervoare a firescului, înțeles ca redescoperire a lumii, a omului, a gesturilor sale intime”, scria criticul Romulus Rusan.
Retrospectiva se va încheia cu „Pădurea spânzuraţilor”, considerat unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografiei române, ecranizare a celebrului roman omonim al lui Liviu Rebreanu. În timpul Primului Război Mondial, pe frontul austro-ungar, locotenentul român Apostol Bologa asistă la execuţia prin spânzurare a unui soldat ceh, condamnat pentru dezertare. Copleşit de vină, Bologa sfârşeşte prin a dezerta şi el, dar este prins şi judecat. Liviu Ciulei a fost recompensat cu Premiul de Regie la Festivalul de la Cannes pentru acest film.
Născut la 7 iulie 1923, la Bucureşti, şi mort la 25 octombrie 2011, la München, în Germania, Liviu Ciulei a fost una dintre personalităţile marcante ale filmului şi teatrului. Recunoscut mai ales pentru activitatea de regizor, el a fost totodată actor, arhitect, scenograf şi profesor. Activitatea sa creatoare remarcabilă de peste 50 de ani a marcat atât arta scenică românească prin spectacole de anvergură națională și internațională, cât și lumea filmului românesc.
ZFR Chişinău continuă şi în acest an parteneriatul de tradiţie cu UNATC Bucureşti, prin prezentarea la AMTAP a două noi calupuri de scurtmetraje studenţeşti din arhiva cunoscutei şcoli de film româneşti. De această dată, vor putea fi descoperite filme scurte din anii `80 şi anii `90, unele fiind realizate de studenţi care aveau să devină cineaşti cunoscuţi, precum Şerban Marinescu, Alexandru Solomon, Florin Iepan sau Tudor Giurgiu.
ZFR este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România.
Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova, Primăriei Municipiului Chișinău, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Ziarul NAȚIONAL se numără printre partenerii media ai Zilelor Filmului Românesc la Chișinău.
20.03.2026
23:29
267
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
326
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
381
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
365
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
420
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
382
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
385
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
369
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
499
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
495
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
23:29
253
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
317
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
369
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
355
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
414
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
377
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
382
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
366
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
494
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
493
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
419
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
511
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
578
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
595
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
622
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
593
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
640
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
761
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
774
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
750
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
771
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
817
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
728
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
840
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
739
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














