Cel mai vârstnic veteran din R. Moldova a împlinit 106 ani: Felicitat de reprezentanții Armatei Naționale
3196
Foto: Teodor Iovu
Constantin Cojocari din satul Sofia, raionul Hâncești, veteran al celui de-al II-lea Război Mondial, a împlinit duminică, 2 februarie, 106 ani.
Cel mai vârstnic veteran din R. Moldova a fost vizitat astăzi de reprezentanți ai Armatei Naționale, care i-au mulțumit pentru curajul și dedicația de care a dat dovadă.
,,Această vârstă onorabilă este o mărturie a curajului, dedicării și rezistenței unei generații ce a trecut prin grele încercări. În numele Armatei Naționale și al comunității, îi dorim multă sănătate, putere și momente de bucurie alături de cei dragi. Recunoștința pentru sacrificiile făcute în slujba țării este nemărginită, iar exemplul său va rămâne o sursă de inspirație pentru generațiile ulterioare", se arată într-un mesaj al Armatei Naţionale.
Constantin Cojocari a fost, în perioada anilor 1942 - 1944, pe front, ca telegrafist în Armata Română.
După război, în 1951, a fost deportat de către sovietici în Siberia și a stat acolo timp de 9 ani.
A revenit ulterior în satul de baștină, unde a lucrat în câmp, dar și ca șofer.
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















