CEC trage LINIE: 2 142 de secții de votare la alegerile din 11 iulie curent, inclusiv 139 peste hotare
1691
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis ca la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 să fie constituite în total 2 142 de secții de votare.
Dintre acestea, 139 de secții de votare au fost constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, iar 44 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din Transnistria, municipiul Tighina şi unele localități ale raionului Căușeni.
Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în circumscripția electorală Chișinău nr.1, care cuprinde sectoarele și suburbiile capitalei - 304 secții de votare.
CEC anunță că, până la 15 iunie inclusiv, urmează a fi create birourile electorale ale secțiilor de votare.
Menționăm că mai multe partide înscrise în cursa electorală nu sunt de acord cu decizia CEC de a deschide numai 139 de secții de vot peste hotare, în condițiile în care peste 100 de mii de reprezentanți ai diasporei s-au înscris prealabil pentru a participa la vot. Totodată, CEC a majorat numărul secțiilor electorale destinate transnistrenilor.
Astfel, pentru luni la ora 12.00 a fost anunțat un protest masiv în fața sediului CEC.
08.04.2026
08:20
275
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
647
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
524
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
470
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
507
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
651
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
554
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
644
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
551
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
485
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
08.04.2026
08:20
50
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
552
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
509
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
463
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
495
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
630
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
548
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
633
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
494
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
474
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
436
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
442
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
609
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
549
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
505
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
468
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
531
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
643
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
658
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
591
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
635
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
792
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
624
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
614
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
655
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
Horoscopul zilei 08.04.2026
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














