CEC, cu ochii pe finanțările partidelor politice: Președinții consiliilor electorale de circumscripție, instruiți să găsească abaterile de la legislație
888
Comisia Electorală Centrală (CEC) își consolidează capacitățile instituționale privind supravegherea și controlul finanțării politice. Președinții consiliilor electorale de circumscripție participă, în perioada 12 - 13 septembrie curent, la o instruire privind impactul reformei electorale asupra finanțării politice în Republica Moldova și competențele autorității electorale în procesul de supraveghere și control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.
Potrivit unui comunicat de presă al CEC, funcționarii din cadrul Direcției supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale din cadrul Aparatului CEC vor comunica, pe parcursul celor două zile de instruire, principalele aspecte ale reglementărilor naționale privind finanțarea politică racordate la standardele internaționale în domeniu.
O atenție aparte va fi acordată cadrului metodologic de efectuare a supravegherii și controlului finanțării grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale. De asemenea, vor fi discuții și despre cum CEC asigură monitorizarea finanțelor partidelor politice, cum are loc procesul de constatare a abaterilor de la normele legale și ce sancțiuni pot fi aplicate în cazul nerespectării legislației.
Pentru participanți au fost pregătite și exerciții practice. În baza materialului primit, vor identifica cronologic cum are loc activitatea de control a finanțării grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali. De asemenea, președinții consiliilor electorale de circumscripție vor elabora un plan anual de control financiar al activității partidelor politice.
Instruirea este susținută de Consiliul Europei în cadrul proiectului „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova, faza III”.
01.03.2026
22:07
333
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
401
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
399
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
473
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
483
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
642
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
543
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
664
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
797
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
22:07
310
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
389
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
387
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
462
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
475
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
633
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
532
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
656
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
785
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
853
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
879
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
862
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
738
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
893
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
867
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
807
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
843
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
891
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
2601
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
895
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
830
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
1002
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
975
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
975
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
1016
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














