Cea mai nouă descoperire a oamenilor de știință: Rezultatele unui nou studiu arată „cât de complicată este îmbătrânirea”
1366
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford din Statele Unite au descoperit că îmbătrânirea are un caracter mult mai aleatoriu decât se credea anterior, făcându-şi apariţia în zone diverse ale corpului şi în momente diferite, posibil cu mult înainte de a ne gândi măcar la ea, transmite Xinhua care citează The Washington Post.
Îmbătrânirea „este, totodată, ceva personal, ceva ce are loc la un nivel molecular unic în interiorul fiecăruia dintre noi, iar procesul se poate afla parţial sub controlul nostru", se arată în textul referitor la această cercetare.
„Odată ce cunoaştem modul în care ne îmbătrânesc organele am putea fi capabili să frânăm sau să accelerăm acest proces, în funcţie de modul în care trăim", se precizează în text.
Cu ajutorul biologiei moleculare avansate, a geneticii şi a „big data" (volume mari de date) utilizate pentru a analiza probe de sânge prelevate de la subiecţi umani, cercetătorii pot spune care dintre oameni sunt „bătrâni la inimă" sau „bătrâni la creier", ceea ce înseamnă că inimile lor, respectiv creierele par mult mai bătrâne comparativ cu restul corpului, sau dacă, din contră, sunt „tineri la creier", cu un creier relativ mai tânăr decât restul organelor.
În acelaşi mod se poate constata că unele persoane au muşchi îmbătrâniţi sau au ficatul tânăr. Aproape orice organ poate fi primul care prezintă semne de îmbătrânire extremă.
„Consecinţele pentru sănătatea noastră sunt considerabile. În unul dintre cele mai ample studii realizate pe oameni până acum pe tema îmbătrânirii organelor, oamenii de ştiinţă de la Stanford au descoperit că cei bătrâni la inimă sunt mult mai predispuşi să dezvolte insuficienţă cardiacă decât alţii, în timp ce aceia care sunt tineri la creier prezintă un risc cu aproximativ 80% mai mic de a dezvolta demenţă la vârsta înaintată comparativ cu persoanele care au creiere (în stadiu) mediu sau sunt îmbătrânite", se menţionează în text, transmite Agerpres.
Rezultatele evidenţiază „cât de complicată este îmbătrânirea", a declarat Hamilton Se-Hwee Oh, cercetătorul care a condus studiul în timp ce se afla la Universitatea Stanford.
Aceste rezultate reprezintă, de asemenea, unele dintre primele şi posibil cele mai practice concluzii din cadrul ştiinţei care studiază îmbătrânirea umană.
21.02.2026
12:42
33
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
324
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
262
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
366
Horoscopul zilei 21.02.2026
411
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
525
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
696
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
692
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
587
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
650
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
732
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1030
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
292
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
213
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
346
Horoscopul zilei 21.02.2026
396
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
509
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
684
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
678
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
580
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
642
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
725
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1022
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
753
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
729
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
628
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
626
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
613
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
562
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
563
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
715
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
605
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
645
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
655
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
1060
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
637
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
695
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














