Stiri

Cea mai DURĂ LOVITURĂ primită de România. Anunţul făcut de SUA este fără PRECEDENT

Știri 11.12.2013 16:58 Vizualizări2710
Cea mai DURĂ LOVITURĂ primită de România. Anunţul făcut de SUA este fără PRECEDENT

Ambasada SUA în România a reacţionat la modificările aduse la Codul Penal de către Parlament. Potrivit diplomaţilor americani, aceste modificări reprezintă un pas înapoi pentru România. Parlamentul a votat ieri două proiecte de lege care modifică legea penală şi Codul de Procedură Penală. În esenţă, parlamentarii şi-au creat o superimunitate faţă de anchetele penale ale DNA. De asemenea, Parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi de ANI. Toate acestea pentru că ei au eliminat din definiţia funcţionarului din Codul Penal funcţiile de senator, deputat şi preşedintele României, scrie „Gândul”.

„Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nici o consultare, nici o dezbatere şi nici o ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse.

Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Deputaţii au adoptat marţi un amendament prin care parlamentarii primesc imunitate faţă de anchetele procurorilor DNA. Codul Penal a fost modificat în aşa fel încât un parlamentar care a comis infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă, nu va mai fi anchetat de DNA. Experţii consultaţi de „Gândul” au arătat că, odată intrată în vigoare această lege, ea va avea efect şi pe dosarele de corupţie aflate pe rolul instanţelor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 15.09.2026 15.09.2026 13:37 299 Horoscopul zilei 15.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri