Ce spune poliția despre banchetul pe timp de pandemie al procurorilor și judecătorilor: „Sute de persoane blocate de administrația și paza unui club de noapte”
3338
Administrația clubului de noapte „ATICO”, situat pe strada Nicolae Dimo din sectorul Râșcani al capitalei, ar fi întreprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o tentativă de a induce în eroare organele de drept, prin simularea sistării activității localului.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că administrația clubului a tras draperiile și a închis ușile cu tot cu sutele de clienți din interior, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de local pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de prevenire a pandemiei.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliția a eliberat câteva sute de persoane blocate de administrația și paza unui club de noapte. Veniți la fața locului, polițiștii au constatat că administrația localului a blocat ușile de acces și nu permitea clienților să părăsească clubul de noapte. Mai mult, la nenumăratele adresări ale oamenilor legii de a le permite accesul în interior, administrația clubului a refuzat”, a menționat șeful IGP.
Drept urmare, administrația acestui local urmează a fi sancționată contravențional pentru încălcarea restricțiilor antipandemice, inclusiv faptul că activa după ora 22.00, dar și penal pentru privațiunile ilegală de libertate.
Amintim că, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în clubul „ATICO” chefuiau peste 100 de procurori, judecători și ofițeri anticorupție. Deschide.md a scris că negocierile organelor de drept cu paza și administrația localului ar fi durat aproximativ 3-4 ore, timp în care sutele de petrecăreți au stat blocați în încăperea cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, invadată cu fum de narghilea, cu geamurile și ușile închise. Din cauza insuficienței de aer, cele câteva sute de petrecăreți au început a se panica și revolta, ulterior au început a telefona la serviciul de urgență, sesizând despre faptul că sunt sechestrați în local și că au nevoie de ajutor, deoarece se sufocau din cauza insuficienței de aer.
Menționăm că, în weekendul trecut, oamenii legii au verificat și documentat 16 agenți economici care au activat contrar prevederilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, inclusiv pentru faptul că au permis accesul în localuri a persoanelor fără certificate verzi.
11.04.2026
17:40
167
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
509
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
783
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
748
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
719
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
709
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
742
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
901
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
723
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
657
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
17:40
59
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
503
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
775
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
742
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
715
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
707
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
739
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
898
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
720
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
655
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
853
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
710
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
640
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1000
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
802
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
899
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
900
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
899
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
821
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1045
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1069
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
964
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
889
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
800
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
893
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














