Ce salariu mediu primesc lunar angajații din România: Cu peste 17,7 mii de lei mai mult decât cei din R. Moldova
2435
Câştigul salarial mediu net din România era, în luna iunie curent, de 4 600 de lei românești sau peste 18,2 mii de lei moldovenești, în creștere cu 57 de roni (+1,3%) faţă de luna mai 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) de la București.
„În luna iunie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7 364 de lei (peste 29,1 mii de lei moldovenești), cu 135 de lei (+1,9%) mai mare decât în luna mai 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4 600 de lei, în creştere cu 57 de lei (+1,3%) faţă de luna mai 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10 862 de lei - circa 43 de mii de lei moldovenești), iar cele mai mici - în hoteluri şi restaurante (2 525 de lei - circa 10 mii de lei moldovenești)”, arată datele INS.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,7%.
Menționăm că salariul mediu lunar brut din R. Moldova era, în primul trimestru al anului curent, de 11 486 de lei moldovenești, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, sau cu peste 17,7 mii de lei mai mic decât cel din România.
Salariații moldoveni din sectorul bugetar au primit, în medie, un salariu brut de 9 783,2 lei, iar cei din sectorul economiei reale - de 12 086,7 de lei pe lună.
16.02.2026
10:57
101
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
392
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
499
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
564
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
726
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
811
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
721
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
737
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1110
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1912
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
16.02.2026
07:59
374
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
477
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
550
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
717
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
799
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
716
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
729
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1099
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1870
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
646
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
699
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1456
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
652
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
692
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
775
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
688
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
700
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1215
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
783
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
951
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
1035
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
968
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
801
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
965
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
1012
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














