Ce mesaj a primit Guvernul de la Chișinău din partea secretarului american Victoria Nuland? Sunt un șir de CERINȚE
2376
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Andrei Galbur, a avut o întrevedere de câteva minute cu asistentul Secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland. Discuţiile au avut loc în cadrul Conferinţei anuale de securitate de la München, Germania.
Cei doi interlocutori au efectuat un schimb pertinent de opinii privind subiectele actuale de pe agenda bilaterală, priorităţile Guvernului moldovean, evoluţiile politice din R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, oficialul american a reiterat importanța înfăptuirii neîntârziate a reformelor asumate de către Republica Moldova, în particular, vizând sistemul justiţiei, combaterea corupției, asigurarea supremaţiei legii, redresarea situaţiei din sectorul financiar-bancar. Ea a încurajat autorităţile moldoveneşti să întreprindă măsurile necesare pentru soluţionarea problemelor arzătoare şi ameliorării situaţiei social-politice din republică.
La rândul său, ministrul Galbur a ţinut să dea asigurări că noul guvern de la Chişinău este ferm hotărât să-şi îndeplinească angajamentele în care s-a antrenat pentru a-şi recâştiga încrederea în faţa cetăţenilor ţării şi a partenerilor externi de dezvoltare.
27.05.2016
11:40
6193
DEZVĂLUIRI // Ce SURPRIZĂ îi pregătește Plahotniuc lui Dodon și de ce coordonatorul coaliției și-a asumat un MARE RISC
30.08.2015
09:00
2211
Întrevedere IMPORTANTĂ a premierului la Milano. Ar putea apăre noi investiții
07.08.2014
12:49
3397
O țară din Est anunță că va INTENSIFICA suportul pentru R. Moldova
29.05.2014
09:50
2789
Mesajul pe care Iurie Leancă a ținut să i-l transmită Angelei Merkel: „Nu ambuguitatea, ci claritatea....”
25.03.2014
15:52
2435
DECLARAȚIE // „Vom discuta ca Acordul de Asociere a R. Moldova cu UE să fie semnat cât mai curând”
11.03.2014
10:56
1962
Iurie Leancă pleacă la Kiev
23.09.2013
22:15
1800
Despre ce nu a reuşit să discute Leancă cu Şevciuk
10.04.2013
10:00
2839
EXCLUSIV // Ambasadorul R. Moldova la Moscova: „Pledez pentru retragerea forțelor armate rusești”
20.03.2026
14:09
694
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
11:22
728
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
21.03.2026
08:19
250
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
416
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
474
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
493
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
493
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
540
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
534
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
579
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
541
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
513
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
508
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
622
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
603
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
504
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
614
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
694
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
698
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
728
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
695
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
722
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
851
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
857
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
814
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
838
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
883
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














