Ce le-a plăcut şi ce le-a displăcut FRANCEZILOR la noul Duster
2899
Sursa: ziare.com
Dacia a lansat săptămâna aceasta noua generaţie a Dusterului, iar mai multe publicaţii de specialitate au luat contact cu SUV-ul românesc care va putea fi văzut pe şosele începând cu 2018.
E şi cazul publicaţiei franceze Challenges, care prezintă argumentele pro şi contra noului Duster.
Conform sursei citate, noul Duster e mult mai confortabil decât precedentul model şi are un look mai modern. A primit însă şi bile negre pentru interiorul simplu şi plasticul regăsit pe bord.
Dar iată concluziile trase de jurnaliştii francezi:
Pro:
• Acum, după ce deschizi portiera, atmosfera e mult mai modernă ca înainte;
• Caroseria este simplă şi robustă;
• Datorită amplitudinilor de reglare mai mari decât înainte, fie că eşti înalt sau scund, slab sau gras te simţi confortabil în scaunul şoferului. Progresul principal provine din ajustarea adâncimii coloanei de direcţie, care până acum putea fi ajustată numai în înălţime;
• Salutăm butoanele corect plasate, dar şi ecranul central superior, care nu te va mai face să-ţi iei ochii de la drum;
• Scaunele sunt confortabile, iar portbagajul ar trebui să vă fie suficient.
• Oferă mai mult confort decât modelul precedent.
Contra:
• Ajustările sunt corecte, deşi unele părţi pot fi mai regulate. Nimic dramatic însă.
• Renault Captur şi Kadjar pot sta liniştite când vine vorba de ambianţa de la bord. În ciuda unor linii frumoase, seriozitatea domină;
• Butonul de reglare a scaunelor este localizat pe uşa laterală, iar asta o să vă pună ceva dificultăţi când apucaţi mânerul uşii;
• Interiorul simplu şi plasticul tare i-ar putea descuraja pe cei care-şi doresc un SUV mic, dar chic.
Primele comenzi pentru noul Duster vor fi luate la sfârşitul acestui an sau chiar începutul lui 2018.
Performanţa fantastică pentru Dacia Duster: A fost nominalizată la titlul de „Maşină Anului 2018”
Sursa: ziare.com
15.12.2017
19:01
25.10.2017
14:01
04.10.2017
19:30
02.09.2017
12:01
01.06.2017
17:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















