Ce înseamnă schimbarea: alt stat sau alt oligarh?

Trustia, elegii politikoase

Alexandru Stoianoglo, fostul deputat democrat, fostul procuror general și actualul candidat socialist apolitic la funcția de Prâșdinte, a propus o soluție ingenioasă a problemei denumirii limbii române în Republica Moldova: să se stabilească denumirea pe care o va dori majoritatea. Fiindcă problema denumirii, consideră Stoianoglo, nu e o chestiune filologică: „În acest caz, dreptul la opinia finală aparține întotdeauna (sic!) majorității oamenilor, aparține poporului, felului în care se autoidentifică. Oamenii, și nu cadrele academice, au întotdeauna (sic!) dreptate în acest caz", decretează Stoianoglo ca procuror.

Să admitem că e așa, că se face cum poftește Stoianoglo și poporul spune că denumirea limbii sale e cea pe care i-a picurat-o Kremlinul în cap cu pâlnia. Dar dacă cadrele academice, poeții, scriitorii, jurnaliștii etcetera și viceversa nu vor fi de acord și declară că au scris și vor scrie în limba română, ca, de exemplu, Ion Druță, și că se retrag din limba preferată de majoritatea căpiată de propaganda imperială, cu ce rămâne „poporul”? Cu operele alese ale lui Lenin și Stalin în traducere bilingvă?

Cum pot dicta în chestiunea limbii acei oameni pentru care limba e mai puțin importantă decât ceea ce se se pune pe limbă și care nu scriu și nici nu pot scrie în limba respectivă? Nu ar fi mai bine dacă Stoianoglo ar lăsa limba română în pace și s-ar ocupa cu prinderea tâlharilor care au furat miliardele poporului - Șor, Plahotniuc și – helas! – Platon, pe care candidatul apolitic l-a eliberat din închisoare din motive nelingvistice și non-filologice?

Acum stau și mă gândesc: după ce iubești, pe rând, mai mulți bărbați, din diferite state, după ce te cuplezi, în sfârșit, cu oligarhia și înmulțești oligarhii, îi reproduci, apoi declari că vrei „schimbarea aici și acum”, asta ce ar însemna? Că vrei alt stat sau alt oligarh/ă?

Al vostru țac-țac, Ion Buraga