Stiri
Show-ul reprezentantei R. Moldova la Eurovision din acest an, Aliona Moon, presupunea înălțarea interpretei pe scenă în partea a doua a piesei. Aliona Moon nu-și mișca deloc picioarele și nu se știa ce ascunde sub fusta imensă.
Anterior s-a spus că interpreta va utiliza picioroange în show, dar nu a fost așa.
„Când intram noi în scenă, pe porțiunea în care urma să stau se lua un capac. Iar în timpul piesei, eram ridicată pe o platformă plasată sub scenă”, a dezvăluit Aliona Moon într-o ediție specială la „Moldova 1”, după revenirea de la Malmo, Suedia.
„Era foarte periculos. Aliona nu-și vedea picioarele și, dacă făcea un pas înaite sau înapoi, putea să cadă”, a spus și Pasha Parfeni care a acompaniat-o la pian pe scena de la Malmo.
Ce ascundea sub fustă Aliona Moon la Eurovision
Monden
22.05.2013
10:23
1024
1024
Anterior s-a spus că interpreta va utiliza picioroange în show, dar nu a fost așa.
„Când intram noi în scenă, pe porțiunea în care urma să stau se lua un capac. Iar în timpul piesei, eram ridicată pe o platformă plasată sub scenă”, a dezvăluit Aliona Moon într-o ediție specială la „Moldova 1”, după revenirea de la Malmo, Suedia.
„Era foarte periculos. Aliona nu-și vedea picioarele și, dacă făcea un pas înaite sau înapoi, putea să cadă”, a spus și Pasha Parfeni care a acompaniat-o la pian pe scena de la Malmo.
Stiri relevante
24.02.2026
10:53
8456
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
12736
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36198
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34808
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46174
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30226
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28680
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21088
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20608
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21970
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21323
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”

Top stiri
06.04.2026
16:02
95
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
178
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
295
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
376
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
436
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
481
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
492
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
982
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
924
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1045
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1175
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1043
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1476
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1141
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1096
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1110
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1236
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1447
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1329
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1217
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1308
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1418
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1712
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:28
1126
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1247
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi