Câți soldați ruși au MURIT în ultimele zile în Ucraina? Moscova afirmă că niciunul, dar autoritățile din Ucraina raportează uciredea a 3 500 de „invadatori” și capturarea a circa 200 de ostatici


Ministerul rus al Apărării nu a raportat nicio victimă de luptă în conflictul militar din Ucraina, arată o analiză a comunicatelor de presă ale acestuia, realizată de CNN.
În ultima actualizare transmisă sâmbătă presei, Ministerul rus al Apărării enumeră doar pierderi de echipamente militare de partea ucraineană, ca urmare a așa-zisei „operațiuni militare speciale”.
De cealaltă parte, Mykhailo Podolyak, un important consilier al lui Volodimir Zelenski, a spus sâmbătă dimineață că peste 3.500 de soldați ruși din trupele de invazie au fost uciși, iar aproape 200 au fost luați prizonieri până sâmbătă dimineață.
Rusia suține și că bombardamentele sale, atacurile sale și rachetele trase vizează doar ținte militare și că nu provoacă victime civile.
Potrivit ministrului ucrainean al Sănătății, Viktor Lyashko, aproape 200 de civili ucraineni ar fi fost uciși în luptele care se dau de trei zile pe teritoriul Ucrainei, printre victime fiind și copii.
Tot astăzi, un reprezentant al Ministerului Apărării de la Kiev a solicitat Crucii Roșii să ajute la transportarea militarilor ruși morți „pe teritoriul nostru” până în Federașia Rusă.









































































