Israel: Disensiuni între șeful Statului Major și ministrul apărării privind planul de atac în Gaza
1059
Armata israeliană a informat miercuri că șeful Statului Major, Eyal Zamir, a aprobat „conceptul principal” al unui plan de atac în Gaza.
„Şeful Statului Major, generalul-locotenent Eyal Zamir, a avut astăzi (miercuri) o discuţie în timpul căreia a aprobat cadrul principal al planului operaţional al armatei pentru Gaza", se arată în comunicatul armatei israeliene. Israelul a declarat că va lansa o nouă ofensivă pentru a prelua controlul asupra orașului Gaza, pe care l-a capturat iniţial la scurt timp după izbucnirea războiului din octombrie 2023, înainte de a se retrage.
Conceptul planului ofensiv al IDF pentru Gaza a fost discutat în timpul unei întrevederi pe care Eyal Zamir a avut-o miercuri dimineaţă cu Forumul Statului Major, alături de alţi ofițeri și reprezentanți ai Shin Bet (serviciul de securitate internă). „În timpul discuţiei, au fost prezentate acţiunile IDF de până acum, inclusiv ofensiva din zona Zeitoun, care a început ieri (marți)”, a confirmat armata, semnalând că IDF a demarat noi operaţiuni în cartierul din oraşul Gaza.
„În plus, a fost prezentat şi aprobat conceptul principal al planului pentru următorii paşi în Fâşia Gaza, în conformitate cu directivele conducerii politice”, comunică IDF, referindu-se la ofensiva planificată de guvern împotriva Hamas în Gaza, care nu va începe imediat.
O ceartă a apărut între Zamir și ministrul apărării Israel Katz. Zamir a subliniat importanţa îmbunătăţirii pregătirii forţelor şi a pregătirii chimarea rezerviştilor, dar oferind si spaţiu de respiro soldaţilor înainte de misiunile viitoare.
Oficiali de rang înalt din apărare îl acuză pe Katz că încearcă „politizarea armatei” în conflictul său cu Zamir, conform postului de radio al armatei. Katz l-a atacat pe Zamir, susţinând colaborarea acestuia cu „agitatori” antiguvernamentali pentru a modifica procesul de recrutare al armatei.
Comentariile provenite de la oficiali de apărare resping aceste acuzaţii, afirmând că Zamir a acţionat corect. „Ministrul apărării încearcă să politizeze armata şi ofiţerii IDF”, spun aceştia. „Niciun alt ministru al apărării nu a acţionat atât de evident. Numirile în IDF trebuie să respecte lanţul de comandă,” subliniază aceștia.
Pozitia lui Katz ar putea avea consecinţe extensive pentru corpul de ofiţeri de carieră. Oficialii avertizează că numirea ofiţerilor de către Katz ar putea transforma IDF într-o "forţă de poliţie".
De asemenea, se afirmă că atacul lui Katz este motivat de dezacordurile sale cu Zamir privind înrolarea ultraortodocşilor şi planificarea cuceririi orașului Gaza. Zamir nu se gândeşte să demisioneze din cauza acestor dispute.
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















