Câţi bani are Vladimir Putin? Unii spun că el ar fi, de fapt, cel mai BOGAT om din lume, cu o avere de sute de miliarde
1893
Pe hârtie, Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, are o avere modestă, cel mult demnă de un înalt funcţionar al statului, în contrast cu somptuosul palat despre care oponentul Aleksei Navalnîi a dezvăluit că temutul politician rus şi l-ar construi. Mulţi au încercat să dea de urma banilor conducătorului de la Kremlin, însă cât de bogat este acesta rămâne un mister. Unii spun că Putin i-ar întrece pe toţi oligarhii ruşi, alţii că ar fi cel mai bogat om din lume. Cert este că în Rusia lui Putin, banii înseamnă putere.
În 2019, cu ocazia împlinirii vârstei de 67 de ani, Putin şi-a făcut cadou o mărire de salariu, scrie Radio Europa Liberă. Bani mai mulţi la leafă au primit şi alţi oficiali guvernamentali de rang înalt. Salariul preşedintelui, aprobat prin ordin preşedinţial, a crescut cu 4,3%, în linie cu inflaţia, la echivalentul a 11.500 de dolari pe lună.
An de an, Putin îşi semnează ajustările salariale şi, probabil, an de an respinge criticile că posedă bogăţii vaste, spunând că salariul este principala sa sursă de venit. Aceasta cu toate că oameni apropiaţi lui, oligarhi şi oficiali care fac parte din cercul său de prieteni şi aliaţi, controlează mari companii de stat şi private, deţin monopoluri şi averi fabuloase.
Un exemplu ar fi oligarhul Arkadi Rotenberg, care s-a grăbit să revendice luxosul palat încă neterminat de la Marea Neagră despre care Navalnîi a spus că este al lui Putin. Construcţia ar costa aproape 1,4 miliarde de dolari. Şi-ar putea permite preşedintele rus un astfel de răsfăţ? În declaraţia oficială de avere publicată de Putin în 2018 înainte de alegerile prezidenţiale se arată că acesta deţine un apartament de 74 de metri pătraţi în St. Petersburg, două autovehicule din era sovietică şi o camionetă de teren.
Veniturile din salariu îi sunt suplimentate de o pensie militară, dobânzi din economii şi profit din investiţii. Nimic deosebit. Însă un proiect de lege depus în 2019 în Congresul SUA şi numit „Vladimir Putin Transparency Act” menţiona că experţi externi estimează că „averea netă reală a lui Putin este de miliarde de dolari sugerând corupţia extinsă care-l înconjoară pe lider şi legăturile cu activităţi de spălare a banilor şi altele fapte ilicite întreprinse pentru a-l îmbogăţi pe Putin pe nedrept şi pentru a ascunde de public adevărata sa situaţie financiară”.
În 2017, William Browder, un investitor care a devenit unul dintre cei mai mari critici ai lui Putin în străinătate, a declarat Comitetului Judiciar al Senatului SUA că el crede că preşedintele rus „a acumulat 200 de miliarde de dolari din câştiguri obţinute pe nedrept”. Browder este CEO-ul Hermitage Capital Management, consilierul financiar al Hermitage Fund, cândva fondul de investiţii străin cu cel mai mare portofoliu de active ruseşti.
În cele din urmă, investitorul a fost deportat din Rusia şi declarat pericol pentru securitatea naţională. Browder a publicat şi o carte în care detaliază povestea tragică despre cum o infracţiune financiară în Rusia lui Putin a avut ca rezultat închiderea şi moartea avocatului firmei sale, Serghei Magnitschi. „Cred că Putin are o avere de 200 de miliarde de dolari”, a spus Browder. „După 14 ani la putere în Rusia şi banii pe care ţara i-a făcut şi care nu au fost cheltuiţi pentru şcoli şi drumuri şi spitale şi aşa mai departe, toţi aceşti bani sunt în proprietăţi, în conturi bancare elveţiene, în acţiuni şi fonduri speculative gestionate pentru Putin şi amicii săi.” Putin, fost spion activ în Europa în vremea Războiului Rece, ştie cu siguranţă să ascundă ceea ce nu vrea să fie găsit.
Anders Aslund, asociat al Atlantic Council, a estimat că averea lui Putin s-ar putea ridica la 100-160 miliarde dolari. „Bineînţeles, Putin şi prietenii săi nu se pot bucura de bogăţiile lor. Totul este despre putere. Se tem că vor pierde puterea dacă nu sunt cei mai bogaţi”, a scris Aslund. Banii înseamnă putere în Rusia. În 2007 se estima că Putin avea o avere de 40 de miliarde de dolari, făcându-l „cel mai bogat om din Europa”. Suma a crescut apoi la 70 de miliarde de dolari în 2012, propulsându-l pe fostul spion pe primul loc la nivel mondial.
Aşa cum a scris Leonid Bershidski pentru Bloomberg View în 2013, majoritatea estimărilor de până atunci puteau fi urmărite până la un singur om: Stanislav Belcovschi, un analist politic rus care a susţinut în 2007 pentru prima dată că Putin „controla” 37% din compania petrolieră Surgutneftegaz şi 4,5% din exportatorul de gaze naturale Gazprom. Dacă Belcovschi a avut dreptate, asta l-ar fi făcut cu siguranţă pe Putin foarte bogat, scrie The Washington Post. Însă estimările privind bogăţia lui Putin nu se bazau pe nici cea mai mică dovadă verificabilă. Unii consideră că sumele sunt irelevante şi că mai important este cât de multe îi oferă preşedintelui puterea pe care o deţine.
O analiză din 2012 realizată de un grup de disidenţi ruşi şi intitulată sarcastic „Viaţa unui sclav pe galeră” a trecut în revistă luxul oferit de poziţia lui Putin. Printre numeroasele avantaje se numărau o proprietate fastuoasă numită Palatul Constantin, care a fost renovată cu cheltuieli de milioane de dolari, şi 43 de aeronave în valoare totală de aproximativ 1 miliard de dolari. Prima dovadă cu impact a mărimii averii lui Putin a fost o broşură numită „Putin şi Gazprom”, publicată în 2008 de fostul vicepremier Boris Nemţov, asasinat în 2015, şi de fostul viceministru al energiei Vladimir Milov. Cei doi autori au susţinut că cei mai apropiaţi patru oameni de afaceri ai lui Putin din St. Petersburg Iuri Covalciuc, Genadi Timcenco şi fraţii Arcadi şi Boris Rotenberg au extras nu mai puţin de 60 de miliarde de dolari din Gazprom, monopolul rus al gazelor naturale, din 2004 şi până în 2007. Aceştia ar fi făcut acest lucru prin achiziţii publice fără licitaţie, devalizare şi manipularea acţiunilor.
Continuarea AICI.
18.04.2026
21:07
400
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
561
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
897
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
676
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
683
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
891
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
894
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
726
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
794
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
795
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
18.04.2026
21:07
397
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
558
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
895
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
673
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
682
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
889
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
892
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
724
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
792
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
793
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
793
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
847
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
872
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
836
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
810
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1475
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1207
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1028
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1034
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1030
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1059
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
944
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1224
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
971
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
898
Horoscopul zilei 17.04.2026
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














