Casa Regală din România, sprijin necondiţionat pentru parcursul european al R. Moldova
2090
R. Moldova îi este recunoscătoare Casei Regale Române pentru susținerea necondiționată a parcursului nostru european, a declarat astăzi premierul Dorin Recean la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu.
Discuțiile au avut loc la Palatul Elisabeta din București, de Ziua Unirii Basarabiei cu România.
„Uniunea Europeană este proiectul de pace și democrație la care vrem să fim parte, alături de România, iar sprijinul pe care îl primim în această cale este resimțit de fiecare cetățean. Casa Regală promovează interesele țării în toate capitalele europene și ne sprijină în eforturile noastre de creștere și modernizare a economiei, inclusiv prin stimularea investițiilor străine”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean, citat de un comunicat de presă al Guvernului.
Custodele Coroanei şi prim-ministrul au discutat despre acțiunile din anul 2024 ale Familiei Regale în susținerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi dezvoltarea unor proiecte în domeniile integrării europene, educației, economiei, culturii și responsabilității sociale în Republica Moldova, notează Familia Regală a României.
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:01
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026






















