Casa Regală a României și Ministerul Educației de la Chișinău lansează proiecte comune pentru promovarea limbii române și burse pentru studenți din Republica Moldova
1278
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a avut luni, 18 mai, o întrevedere cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României. În cadrul discuțiilor au fost analizate oportunități de cooperare pentru consolidarea predării și promovării limbii române în Republica Moldova, precum și pentru extinderea colaborării dintre instituțiile de învățământ din cele două state.
Alteța Sa Regală a prezentat mai multe inițiative menite să sprijine dezvoltarea competențelor lingvistice în limba română. Una dintre acestea prevede crearea, cu sprijinul Google România, a unei platforme online dedicate învățării limbii române, destinată persoanelor de toate vârstele și nivelurile de pregătire. Platforma ar urma să fie accesibilă atât cetățenilor Republicii Moldova, cât și comunităților românești din alte state.
Totodată, a fost discutată implicarea studenților din universitățile românești, în special a celor din domeniul filologiei și al formării cadrelor didactice. Aceștia ar putea participa la organizarea de școli de vară, ateliere și diverse activități educaționale în Republica Moldova, contribuind astfel la schimbul de experientă și la apropierea mediilor academice.
Ministrul Dan Perciun a salutat inițiativele prezentate. El a subliniat interesul autorităților de la Chișinău pentru identificarea unor mecanisme clare de atragere a cadrelor didactice și a studenților din România în activitățile educaționale desfășurate în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii au fost abordate și oportunitățile de internaționalizare a învățământului superior. De asemenea, Alteța Sa Regală a anunțat intenția Casei Regale a României de a extinde programul burselor regale prin instituirea a două burse destinate studenților de la Universitatea de Stat din Comrat. Bursele vor fi acordate pe criterii de performanță academică și situație materială, cu finanțare pentru o perioadă de cinci ani.
Părțile au convenit să mențină dialogul și să exploreze în continuare modalitățile concrete de valorificare a inițiativelor discutate. Scopul este consolidarea cooperării educaționale dintre Republica Moldova și România și dezvoltarea pe termen lung a proiectelor comune în domeniul educației.
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















